Număr RECORD de cumpărători de TITLURI DE STAT, în prima săptămână de subscriere
- Teodora Cimpoi
- 18 iulie 2016, 15:42
Ministerul Finanțelor Publice a reușit în primele cinci zile de la startul vânzării titlurilor de stat să atragă 7.951 de investitori persoane fizice, de șase ori mai mult față de întreaga perioadă de subscriere din 2015. Valoarea totală a subscrierilor se apropie de 280 de milioane de lei, de aproape trei ori mai mult față de suma anunțată inițial.
Până în acest moment, suma minimă subscrisă a fost de 100 de lei, valoarea unui titlu de stat, iar cea maximă, 100 de mii de lei. Media zilnică de subscriere a fost săptămâna trecută de 55,3 milioane de lei și de 1.590 investitori.
"Ministerul Finanțelor Publice își reafirmă intenția de a suplimenta emisiunea de titluri de stat pentru acest an în funcție de nivelul cererii. Scopul este acela de a răsplăti încrederea investitorilor persoane fizice în statul român", se arată într-un comunicat al instituţiei, conduse de ministrul Anca Dragu.
Oferta se derulează în perioada 11-29 iulie, dobânda fiind de 2,15% pe an. Titlurile au scadența în 2018, valoarea nominală fiind de 100 de lei. O singură persoană poate achiziționa cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100 de mii de lei.
Titlurile de stat pot fi achiziționate, fără costuri, de la cele patru bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania. Veniturile generate de deținerea titlurilor de stat nu sunt impozitate.
În procesul de subscriere, investitorii pot cumpăra titluri de stat fie prin una din băncile intermediare ale tranzacției, fie prin intermediul unei firme de brokeraj autorizată în acest scop. În cazul cumpărării prin băncile intermediare, subscrierea se poate face fie cu numerar, caz în care se va deschide doar un cont de subscriere, fie prin indicarea unui cont bancar la banca respectivă sau la o altă bancă.
La scadență, Ministerul Finanțelor Publice va organiza o loterie aniversară prin care 100 de persoane fizice, deținători de titluri de stat ale emisiunii aniversare, vor câștiga premii de 1.000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deținute.