Nu scăpăm de frig. Ninsori și lapoviță în unele regiuni ale României
- Mădălina Sfrijan
- 11 mai 2025, 11:08
Ploaie. Sursa foto: dreamstime.comRomânia se confruntă cu un nou val de aer rece. În ultimele ore, ploile abundente și ninsorile nu au lipsit din zonele montane. Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valorile termice se vor menține scăzute și în următoarele ore.
Vremea în țară
Potrivit meteorologilor, duminică va fi o zi deosebit de rece, în special în regiunile nordice ale țării. Ninsorile vor afecta zonele montane, iar ploile vor cădea în întreaga țară.
Între 11 mai, ora 09:00 și 12 mai, ora 09:00, cerul va fi predominant înnorat, iar precipitațiile vor fi frecvente în majoritatea județelor. Primele ploi vor începe în Maramureș, nordul Crișanei și Moldova, iar ulterior se vor extinde în Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și restul Moldovei.
Ninsori la munte
La altitudini de peste 1500 de metri, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar în unele zone se va depune un strat de zăpadă. În plus, meteorologii arată că vor fi condiții de brumă.
În ceea ce privește regimul termic, va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului. Temperaturile maxime vor varia între 9 și 20 de grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind în sud-vestul Olteniei. Minimele nocturne vor coborî până la 2 grade în nordul și în centrul țării. Vântul va fi slab până la moderat, cu intensificări locale în zonele montane și în sud-estul teritoriului.

Vânt puternic. Sursă foto: Unsplash
Cum va fi vremea în Capitală
În București, vremea se menține rece, iar temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 18 grade. Minimele nocturne vor scădea până la 6-8 grade. Potrivit ANM, ploile slabe nu vor lipsi în următoarele ore.
Ce ne așteaptă în a doua parte a lunii mai
Meteorologii ANM avertizează că și în următoarele săptămâni se vor înregistra temperaturi mai scăzute decât media multianuală, în special în regiunile din nordul țării.
În intervalul 12 – 18 mai, temperaturile vor rămâne sub pragul obișnuit pentru această perioadă a anului. În perioada 19 – 25 mai, valul de frig va persista în România, mai ales în regiunile nordice. La începutul lunii iunie, vremea va intra într-un proces de încălzire.