Noua lege a vânătorii, contestată de AGVPS

Noua lege a vânătorii, contestată de AGVPS

Legea vânătorii a fost modificată, ieri, printr-o ordonanţă de urgenţă. Cele 1.400 de asociaţii cărora le expiră contractele în luna decembrie contestă noua formă care a trecut de Guvern şi o declară ,,neconstituţională".

Potrivit motivării, schimbarea legii a fost impusă de o directivă a UE, pentru protejarea unor specii, dar şi pentru că două treimi dintre contractele Asociaţiilor Generale de Vânătoare şi Pescuit(AGVPS), aproximativ 1.400, expiră în luna decembrie.

Mai exact, o evaluarea Comisiei Europene cu privire la perioadele legate de vânătoare stabilite prin vechea lege, arată că sunt pericol anumite specii de raţă, precum  raţa suliţar, sălbatică şi sunătoare, ori gârliţa, gâsca de vară sau lişiţa, dar şi altele. Ca urmare, Comisia Europeană sfătuieşte România să ia măsuri de protejate până la data de 01 decembrie 2010. În favoarea noilor asociaţii

În prezent, cele mai multe fonduri cinegetice din România sunt gestionate de Asociaţii Judeţene ale Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi(AJVPS-uri), care sunt subordonate Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi(AGVPS) din România, şi de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva. Iniţiatorii ordonanţei explică faptul că situaţia este moştenită din regimul comunist şi nu ar da nici o şansă asociaţiilor nou înfiinţate, alungându-se astfel concurenţa, care ar duce la progres.

Mai mult, cele 400 de noi asociaţii, înfiinţate în ultimii 10 ani, se mai arată în motivarea descrisă de către iniţiatorii Ordonanţei de urgenţă, doresc egalitate de şase şi au demonstrat că fondurile de vânătoare, mai slab cotate, pot ajunge la parametri normali, dacă sunt bine gospodărite.  Cu toate acestea nu este contestat faptul că de peste 60 de ani, vechile asociaţii au reuşit să ţină sub control vânatul excesiv şi, la ora actuală, România are o situaţia de invidiat faţă de alte fonduri din Europa.

Se modifică tarifele

O altă problemă atinsă de ordonanţă este cea a tarifelor actuale de gestionare care sunt calculate în funcţie de cotele de recoltă, tarifele fiind în unele cazuri exagerat de mici. Modificarea specifică modul de plată, în funcţie de numărul de zile calendaristice din sezonul de vânătoare. Actuala lege prevede ca doar asociaţiile vânătoreşti au dreptul de a elibera permise de vânătoare temporare pentru străinii care practică vânătoarea în România. Această prevedere nu ţine sema că unele partide de vânătoare se practică pe fonduri care aparţin Romsilva ori unor unităţi de învăţământ şi cerecetare.

"Noua lege are prevederi neconstituţionale!"

Potrivit directorului AGVPS, Nicolae Şelaru, pentru noile modificări, asociaţia a fost consultată dar nu s-a ţinut cont de toate punctele de vedere aduse în discuţie. "Ordonanţa are prevederi neconstituţionale, discriminatorii, fără precedent, pentru categoriile de gestionari. Asociaţiile micio primesc totul, iar cele mari pierd foarte mult", a explicat Şelaru. În opinia sa, "toate asociaţiile vor ataca această ordonanţă în instanţele judecătoreşti". 

Administratorii trebuie să aibă vânători

O altă condiţie care nu exista până acum, ar putea face ca multe contracte, care vor fi încheiate pe noua reglementare, să fie reziliate ulterior. Astfel, gestionarii fondurilor trebuie să adune, în termen de 90 de zile de la data atribuirii domeniului, cel puţin 50% din maximum de vânători care pot vâna în acel fond. În caz contrar, rămân fără fondul de vânătoare.

Potrivit biroului de presă al Ministerului Mediului, prin această Ordonanţă, se creează cadrul legal pentru creşterea tarifelor de gestionare care vor determina, implicit, fonduri mai mari ce revin bugetului de stat, fondului pentru mediu şi proprietarilor de terenuri. Jandarm prins la braconat

Cu puşca încărcată, trei iepuri în tolbă şi însoţit de câini de vânătoare. Aşa a fost prins la braconat , de către poliţiştii din judeţul Botoşani, plitonierul adjutant Vasile Milinciuc, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor. Jandarmul a fost reclamat de către localnicii din localitatea Roma, după ce au auzit mai multe focuri de armă în pădurea din zonă. Poliţiştii care l-au reţinut pe braconier spun că arma pe care jandarmul o deţinea nu era de la locul de muncă şi că acesta era în concediu de odihnă. Jandarmul va fi cercetat în continuare de Tribunalul Militar.

Ne puteți urmări și pe Google News