Nou SCANDAL SEXUAL la Hollywood! Steven Seagal, CERCETAT de poliției pentru AGRESIUNE SEXUALĂ

Nou SCANDAL SEXUAL la Hollywood! Steven Seagal, CERCETAT de poliției pentru AGRESIUNE SEXUALĂ

Celebrul actor american Steven Seagal este investigat în cadrul unei anchete deschisă în urma unei acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi avut loc în 2005.

Seagal, în vârstă de 65 de ani, s-a confruntat cu mai multe acuzaţii de hărţuire sexuală după izbucnirea scandalului Harvey Weinstein, în toamna anului trecut. O purtătoare de cuvânt a poliţiei din Los Angeles a declarat Divizia Jafuri şi Omucideri din cadrul LAPD investighează o plângere, însă nu a oferit mai multe informaţii.  „Tot ce putem face este să confirmăm că este în desfăşurare o anchetă (cu privire la o faptă) din 2005”, a declarat avocata adăugând că este vorba despre o faptă de agresiune sexuală.

În ultimele luni, Seagal a fost acuzat de hărţuire sexuală de mai multe femei, printre care actriţele Julianna Margulies şi Portia de Rossi. De Rossi a relatat pe reţelele de socializare experienţa neplăcută pe care a avut-o cu actorul şi regizorul Steven Seagal. Potrivit dezvăluirilor pe Twitter ale actriţei născute în Australia, în 1973, ea a participat la o audiţie cu Seagal, în biroul acestuia, deşi nu a dat detalii privind data sau locaţia unde s-au petrecut faptele. „Mi-a spus cât de importantă este chimia în afara ecranului, în timp ce îşi descheia pantalonii de piele”, a povestit actriţa, care este soţia cunoscutei prezentatoare de televiziune Ellen Degeneres. 

Cu doar câteva zile înainte de declaraţiile lui De Rossi, Julianna Margulies, actriţa din serialul 'The Good Wife', a povestit într-un program radiofonic o experienţă similară cu Steven Seagal, în anii '90, în camera de hotelul unde era cazată la New York. "Am scăpat teafără, nu ştiu cum. Am ţipat ca să pot pleca de acolo", a explicat Margulies. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Afirmaţiile celor două au determinat-o pe actriţa Jenny McCarthy să declare la sfârşitul anului trecut că ar fi fost hărţuită sexual de Seagal în timpul unei audiţii pentru filmul ''Under Siege 2'', în 1995. McCarthy a pretins că Seagal i-a cerut să se dezbrace în ciuda faptului că rolul nu prevedea nicio scenă de nuditate. 

Seagal a negat unele dintre aceste acuzaţii. 

După scandalul în jurul producătorului Harvey Weinstein, acuzat de zece de femei de agresiune sexuală, Hollywood-ul este cufundat într-o amplă polemică în urma dezvăluirilor constante privind noi cazuri de abuzuri sexuale.