Nokia, acuzată că profită de subvenţii

Nokia, acuzată că profită de subvenţii

Decizia producătorului de telefoane mobile Nokia de a reloca producţia de la fabrica din Bochum, Germania, la Jucu, în România, a stârnit reacţii aprinse în Parlamentul European.

Grupul socialiştilor europeni a cerut ieri ca Uniunea Europeană să nu permită deschiderea fabricii Nokia de la Cluj.   În plus, potrivit agenţiilor internaţionale, ar putea exista ceva probleme cu o serie de subvenţii acordate de statul român producătorului de telefoane mobile, subvenţii care nu se acordă şi în cazul unei relocări.

Oficialii germani din regiunea unde se află fabrica care va fi închisă îi acuză pe finlandezii de la Nokia că vor să plece după ce au profitat de o serie de subvenţii acordate de statul german. „Numărul unu mondial în industria de telefoane mobile este «o pompă de subvenţii» care a pus mâna pe banii Germaniei şi care a anunţat fără niciun fel de preaviz că pleacă în România, probabil pentru a profita încă odată de bani publici“, susţin aceştia. Nokia a anunţat în urmă cu câteva zile că intenţionează să desfiinţeze fabrica din Bochum, Germania, până la jumătatea anului şi că producţia va fi transferată în special în România.

Ne puteți urmări și pe Google News