Noile reguli care se vor aplica din 15 mai vor fi anunțate sâmbătă

Noile reguli care se vor aplica din 15 mai  vor fi anunțate sâmbătă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a anunțat că regulile ce urmează să fie aplicate începând cu 15 mai, după încetarea stării de urgență, vor fi publicate pe site-ul MAI. Acest lucru s-ar putea întâmpla chiar în orele următoare, sau mâine dimineață.

Ministrul Marcel Vela a anunțat la Antena3 că regulile care vor fi aplicate concomitent cu adoptarea măsurilor de relaxare începând cu data de 15 mai, vor fi publicate pe site-ul ministerului pe care îl conduce.

El a adăugat că vor fi publicate şi normele de aplicare ale măsurilor de urmat, pentru ca cei vizaţi să aibă timp să se pregătească.

"Mă refer la norme de aplicare pe anumite măsuri, pentru că era materialul foarte stufos să-l afişăm tot, am vrut doar măsurile în sine să fie în primul rând afişate şi apoi normele, pentru că până acum seara am lucrat la ele, împreună cu colegii din toate ministerele să găsim cea mai bună soluţie astfel încât cetăţenii să fie la curent cu ce vrem să facem în 15 mai şi domniile lor, cei care au responsabilităţi în a organiza, fie saloane de coafură, fie magazine, fie operatori economici, fie instituţii, să poată să se doteze săptămâna asta, în weekend-ul ăsta cu termometre digitale, cu tot ceea ce ţine de gestionarea regulilor impuse în starea de alertă", a mai menţionat ministrul Marcel Vela.

Conform unor surse, spațiile aglomerate, precum terasele, bisericile, poate chiar mall-urile se vor redeschide o lună mai târziu, în 15 iunie.

Ne puteți urmări și pe Google News