Noi detalii despre scandalul de la Mănăstirea Jieț. Ce urmăreau scandalagiii. Video

Noi detalii despre scandalul de la Mănăstirea Jieț. Ce urmăreau scandalagiii. Video

În spatele scandalului de la Mănăstirea Jieț, din județul Hunedoara, de zilele trecute, se ascunde o situație mai gravă care datează de aproximativ doi ani. Potrivit reprezentanților Episcopiei Devei șiu Hunedoarei, unul dintre bărbații care au încercat să oprească slujba religioasă ar fi un hărțuitor care urmărește o călugăriță din obște.

Bărbatul care a pătruns în mănăstire și a încercat să oprească slujba religioasă, Andrei Robert Păun, pretextând comiterea unor ilegalități, este o cunoștință mai veche a călugărițelor. El este cercetat pentru hărțuire după ce o una dintre măicuțe a depus plângere penală împotriva lui. Ancheta a fost deschisă la sfârșitul lunii martie, de procurorii Parchetului Judecătoriei Petroșani, însă a fost suspendată din cauza stării de urgență.

Reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei, citați de presa locală, susțin că Andrei Robert Păun face acest lucru de aproape doi ani, el urmărind, în special, o anumită călugăriță pe care vrea s-o determine să renunțe la haina monahală.

Există, chiar și un dialog, înregistrat, în care el susține, în fața unei alte măicuțe, că cea pe care o urmărește ar fi fost „spălată pe creier” și că mai are și alte variante pentru a se mântui, iar nu să rămână ”sclava Patriarhiei”.

Scandal la mănăstire

Pe 24 mai, doi bărbați au pătruns în interiorul bisericii, la Mănăstirea Jieț încercând să să oprească slujba religioasă care se ținea în interior. Incidentul a fost filmat, iar imaginile au fost postate pe o rețea de socializare. Mai mulți participanți la serviciul religios i-au scos afară pe cei doi, iar stareța mănăstirii a chemat poliția, deși cei doi părăsiseră locul. Ulterior, cei doi s-au prezentat la spital, susținând că au fost agresați de enoriașii care i-au dat afară din lăcașul sfânt.

„Astăzi în jurul orei 10:20, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată de către stareța unei mănăstiri din Valea Jiului cu privire la faptul că în timpul slujbei religioase, doi bărbați din municipiul Petroșani în vârstă de 36 și 47 de ani au avut divergențe cu călugăritele mănăstirii. Reprezentanta mănăstirii a precizat că enoriași au încercat să îi calmeze pe cei doi și au cerut să le facă liniște și să părăsească incinta, dar aceștia au adresat injurii și amenințări personalului mănăstirii, fapt care i-a determinat pe enoriași să îi scoată cu forța din incinta mănăstirii”, au arătat reprezentanții poliției într-o comunicare pentru presă.

În speță au fost depuse plângeri de ambele părți, măicuțele au reclamat că cei doi au intrat în biserică și le-au deranjat din timpul rugăciunii, în vreme cei bărbații au acuzat faptul că au fost agresați.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News