Nicușor Dan reia negocierile pentru noul Guvern. Îi cheamă la discuții pe liderii PSD, PNL, USR și UDMR

Nicușor Dan reia negocierile pentru noul Guvern. Îi cheamă la discuții pe liderii PSD, PNL, USR și UDMRLiderii coaliției - Dominic Fritz, Hunor Kelemen, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu. Sursa foto: dreamstime.com

Președintele Nicușor Dan pregătește o nouă rundă de consultări cu liderii principalelor partide parlamentare pentru a încerca deblocarea negocierilor privind formarea unui nou Guvern. Potrivit unor surse politice, șeful statului intenționează să discute cuIlie Bolojan, Sorin Grindeanu, Dominic Fritz și Kelemen Hunor în încercarea de a contura o majoritate parlamentară.

Întâlnirea era așteptată la finalul acestei săptămâni, însă, potrivit acelorași, aceasta ar putea fi amânată pentru începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil luni, deoarece o parte dintre liderii politici se află în afara Bucureștiului.

Negocierile sunt blocate de disputa privind viitorul Executiv

Discuțiile dintre partide sunt în impas atât în privința formulei de guvernare, cât și a variantei unei noi rotații la conducerea Executivului.

PSD a transmis public că ar accepta o nouă rocadă guvernamentală doar dacă ar conduce primul Guvern. În schimb, PNL, susținut de USR și UDMR, insistă ca primul premier să provină din partea liberalilor, formațiunile propunându-l pentru această funcție pe Siegfried Mureșan.

Pe masa negocierilor a apărut și scenariul unui „guvern de armistițiu”, format din PSD, PNL și UDMR, fără participarea USR. Potrivit unor surse politice, într-o asemenea formulă ar putea fi schimbată și propunerea pentru funcția de premier, unul dintre numele vehiculate fiind cel al actualului ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare.

Claudiu Manda: „În jurul PSD sunt peste 200 de voturi”

Secretarul general al PSD, europarlamentarul Claudiu Manda, susține că social-democrații au în prezent cea mai solidă bază parlamentară pentru formarea unui Executiv.

„PSD-ul are, astăzi, când vorbim, în jurul PSD sunt 200 şi un pic de voturi şi vă rog să nu-mi cereţi numărul exact, deşi îl ştim. Şi în niciun caz cu nume şi prenume, deşi îl ştim. Dar vorbim de PSD, de grupul minorităţilor şi de alte grupuri politice care au şi votat la moţiune”, a declarat Claudiu Manda.

Acesta a afirmat că actuala formulă PNL-USR-UDMR nu dispune de suficiente voturi pentru a trece un Guvern prin Parlament: „În jurul coaliţiei PNL-USR-UDMR, astăzi cred că sunt undeva 150-160 de voturi. În jurul coaliţiei PSD sunt peste 200 de voturi. Şi atunci există o variantă în care să se refacă coaliţia sau să existe un guvern minoritar, sau în jurul PSD şi atunci ar mai fi nevoie de 30 şi ceva de voturi.”

Manda a adăugat că o colaborare cu UDMR ar putea asigura majoritatea necesară.

„Există această speranţă ca în jurul PSD să se poată construi o coaliţie pro-europeană, dacă cei de la UDMR ar putea să voteze un astfel de guvern. Până la urmă, sunt nişte lucruri în care PSD şi UDMR au nişte viziuni comune, spre deosebire de alte partide”, a spus liderul social-democrat.

PNL respinge orice colaborare cu PSD

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru a transmis că liberalii nu își vor modifica decizia de a nu mai guverna alături de PSD.

„Criza în care ne aflăm poartă semnătura PSD. Alături de AUR, PSD a iniţiat şi a votat moţiunea de cenzură, iar în paralel a încercat, prin şantaj politic, presiuni şi jocuri de culise, să slăbească şi să dezbine PNL. Astăzi se comportă ca şi cum nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat”, a declarat Muraru.

Acesta susține că soluția liberalilor rămâne aceeași: „Propunerea noastră este clară: un guvern minoritar PNL-USR-UDMR într-o primă etapă, urmat de o alternanţă la guvernare cu un guvern minoritar PSD. Este o soluţie echilibrată, care oferă României stabilitate fără a obliga partidele să intre într-o alianţă lipsită de credibilitate.”

Sorin Grindeanu cere PNL să renunțe oficial la decizia de a exclude PSD

PSD, Cotroceni, Nicușor Dan

Consultari sustinute de presedintele Romaniei cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni, in Bucuresti, 23 iunie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că negocierile nu pot avansa atât timp cât PNL are în continuare o hotărâre internă prin care exclude o colaborare cu social-democrații.

„Un prim pas, de bună credinţă, este să-şi ia hotărârile intern, pentru că până atunci, eu pot să cred că vin de ochii lumii, fiindcă, într-un final, au o hotărâre că nu fac nicio înţelegere cu PSD”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD susține că partidul său a acceptat, pe parcursul negocierilor, toate variantele propuse de liberali: „Am tot spus da, în aceste săptămâni, la toate scenariile inventate de PNL.  În fiecare zi, când se spune da de către PSD, avem un nou scenariu. Atunci am şi eu dreptul să spun: stop!”

Grindeanu a respins și ideea că PSD ar bloca formarea Guvernului.

„Da, suntem dispuşi la dialog, dar un dialog în parametrii normali, nu la o anumită umilire pe care unii sau alţii s-ar fi gândit să o facă”, a afirmat liderul social-democrat.