Nicușor Constantinescu scapă prin prescripție de un dosar penal

Nicușor Constantinescu scapă prin prescripție de un dosar penal

Tribunalul Constanța a decis încetarea procesului penal împotriva fostului politician PSD Nicușor Constantinescu. Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța și fost șef al PSD Constanța era judecat în dosarul legat de Herghelia Mangalia și Lacul Corbu.

Instanța a hotărât încetarea procesului penal pe numele lui Nicușor Constantinescu. Acesta a fost acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu. Motivele invocate sunt prescripția faptelor. Dosarul a fost instrumentat de procurorii DNA Constanța, iar acuzațiile vizau obținerea unor foloase necuvenite prin abuz de funcție.

Nicușor Constantinescu ar putea plăti despăgubiri

Conform minutei instanței, s-a dispus încetarea procesului penal, invocând articolul 16 alin. 1 lit. f din Codul de Procedură Penală, care stabilește cazurile în care procesul penal nu poate continua.

Deși procesul penal a fost închis, instanța a admis acțiunea civilă formulată de Consiliul Județean Constanța, ceea ce înseamnă că Nicușor Constantinescu ar putea fi obligat la plata unor despăgubiri. Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, potrivit Ziarul Amprenta.

Ce precizează instanța în dosarul lui Nicușor Constantinescu

În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului CONSTANTINESCU NICUȘOR-DANIEL, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu consecințe deosebit de grave, raportat la art. 297 alin.1 C.pen., art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 și art. 5 C.pen. (Herghelia Mangalia).

În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu consecințe deosebit de grave, raportat la art. 297 alin.1 C.pen., art. 309 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 și art. 5 C.pen (Lacul Corbu).

În baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 şi art.86 C.proc.pen. cu reţinerea art.1.357 şi urm. C.civ., admite acţiunea civilă exercitată de Consiliul Județean Constanța şi obligă pe inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel la plata către partea civilă a sumei de 5.570.821,28 lei, cu titlu de prejudiciu material.

Care sunt acuzațiile care i se aduc fostului șef al PSD Constanța

În perioada 2009 – noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, privind exercitarea funcției de ordonator principal de credite și gestionarea bugetului, în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparțineau Consiliului Județean Constanța: Herghelia Mangalia și malul lacului Corbu.

Lucrările respective ar fi fost executate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare, R.A.J.D.P. ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată și ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al Regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare.

În ambele situații, inculpatul ar fi depus toate demersurile (încheiere de protocoale, adoptare de hotărâri, etc.) pentru angajarea unor cheltuieli și efectuarea de plăți pentru „amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” respectiv „modernizare și reabilitare complex Herghelia Mangalia”, acestea fiind obiective care nu au făcut niciodată parte din domeniul public al județului Constanța.

Prejudiciul total creat în această manieră se ridică la 5.570.821 lei, sumă cu care Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză.

 

Ne puteți urmări și pe Google News