Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei, internat de urgență. Care e starea sa acum

Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei, internat de urgență. Care e starea sa acum

Fostul primar al municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a fost internat în noaptea de duminică spre luni la Spitalul Județean Timișoara, după ce a acuzat stări de rău cauzate de un puseu puternic de tensiune.

Nicolae Robu, internat de urgență

El a fost transportat de urgență cu ambulanța și internat în Secția de Terapie Intensivă Coronarieni, unde medicii efectuează mai multe investigații pentru a stabili dacă este necesară o intervenție chirurgicală.

În 2012, în timpul campaniei electorale, Nicolae Robu a trecut printr-o operație pe cord deschis la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, unde i-au fost efectuate patru bypass-uri, după ce acuza dureri puternice în zona inimii.

Achitat în dosarul privind restituirea imobilelor

La finalul anului 2024, foștii primari ai municipiului Timișoara, Nicolae Robu și Gheorghe Ciuhandu, alături de doi foști viceprimari, fostul secretar al Primăriei Timișoara, doi directori de direcții și doi juriști, au fost achitați de Tribunalul Timiș în dosarul privind abuzul în serviciu legat de restituirea unor imobile conform Legii 112/1995. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile.

Procesul s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a inclus peste 50 de termene. Dosarul, inițiat în toamna anului 2020, a fost amânat de mai multe ori din cauza absenței martorilor și a necesității de a reanaliza probele.

De asemenea, DNA a anunțat la momentul trimiterii în judecată că, între septembrie 1996 și ianuarie 2014, cei nouă funcționari publici din Primăria Timișoara și-ar fi depășit atribuțiile privind aplicarea Legii 112/1995, vânzând în mod nelegal 207 imobile din fondul locativ de stat unor persoane care nu aveau dreptul să le achiziționeze.

Acțiunile acestora au generat un prejudiciu de 42.756.719 lei (aproximativ 9.514.392 euro) în dauna statului. Ancheta a stabilit săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prin încheierea celor 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare vizând un imobil reglementat de Legea 112/1995.

Nicolae Robu, sondaj controversat pe Facebook

La începutul anului 2025, fostul primar al Timișoarei, Alfred Simonis, care este și consilier al președintelui PSD al Consiliului Județean Timiș, a lansat pe Facebook un sondaj controversat. În prezentarea acestuia, el îi întreba pe oameni dacă ar dori să vadă o listă cu „cei mai importanți sorosiști din România”.

„Ca simpli cetățeni, avem dreptul să-i știm! Știindu-i, am înțelege multe din lucrurile întâmplate, din cele ce tocmai se întâmplă și din cele ce se vor întâmpla în țara noastră! Ați vrea să cunoașteți acea listă?”, scria Robu pe Facebook.