Ronnie O’Sullivan, mai întâi. În recent încheiatul Masters britanic, Ronnie a câştigat al patrulea titlu al competiţiei.
Anul trecut n-a fost grozav pentru acela pe care mulţi îl socotesc cel mai valoros jucător de snooker din istorie. A revenit pe primul loc în clasamentul provizoriu, dar avea nevoie să învingă într-o finală, după câteva eliminări premature (ultima oară, chiar din primul tur), ca să-şi redobândească încrederea în sine. Ronnie e un umoral. Nu-i trebuie mult ca să renunţe. E un jucător capricios. E în stare să piardă patru-cinci partide la rând, după ce a câştigat tot atâtea. De revenit, când e condus, revine greu. Finala ma stersului londonez a fost tensionată la culme. Ronnie a început perfect, a continuat lamentabil, a fost egalat, condus (e drept, cu un singur punct), a greşit copilăreşte (din fericire pentru el, Mark Selby, celălalt finalist, a greşit şi mai mult), a fost mai prudent decât niciodată şi până la urmă a învins. „Este cel mai important rezultat din cariera mea“, a declarat Ronnie.
În al doilea rând, se întoarce Serena Williams: imbatabilă cu doar câţiva ani în urmă (o mai bătea Venus, sora ei mai mare), a părut la un moment dat pierdută pentru tenis, din cauza unei bruşte pasiuni pentru modă, publicitate şi alte marafeturi de adolescentă cochetă, marcată şi de o accidentare mai gravă, ca să revină în sezonul din urmă şi să măture terenul cu oricine îi ieşea în cale. În turneul australian încheiat duminică, a câştigat dublul (cu Venus în pereche) şi simplul, fără să cedeze un singur set. În finală, a învins-o pe rusoaica Safina, locul doi mondial, nelăsându-i nicio clipă speranţa că ar putea întoarce partida. La forţa, totdeauna, uluitoare a loviturilor, Serena adăuga acum o tehnică pe care au avut-o puţine înaintaşe ale ei. Supremaţia slavă - rusoaicele, sârboaicele etc. - pare a se fi sfârşit în tenisul feminin. Cel puţin pentru o vreme.
Bulgarul Topalov, în şah, se întoarce şi el, după ce, fost campion mondial, părea depăşit definitiv de Anand, Kramnik şi alţii mai ti neri: la 31 decembrie 2008 avea cel mai ridicat ELO, înaintea lui Anand, abia consacrat campion mondial. A pus ordine în le gi unea junilor - ruşi, chinezi, danezi, ucrai neni şi de alte naţionalităţi conlocuitoare în jocul cu şaizeci şi patru de pătrate - deşi are de două ori vârsta unora, mari maeştri şi campioni naţionali la 14 ani. Longevitatea în şah nu e lucru nou. Precocitatea, da.
Mi-ar fi plăcut să închei lista revenirilor cu Roger Federer. N-a fost să fie: se pare că noul număr unu mondial este şi va rămâne Nadal, imbatabil deocamdată. Până când Verdasco, mai tânărul său compatriot, care l-a înlocuit cu succes în finala Cupei Davis contra Argentinei, îi va veni de hac. Verdasco e omul de mâine în tenisul masculin. Cel de azi fiind Nadal, iată, am trăit s-o vedem şi pe asta, Federer e cel de ieri.