Nicolae Ciucă îl pune la colț pe Rareș Bogdan. Șeful PNL merge cu PSD până la capăt

Nicolae Ciucă îl pune la colț pe Rareș Bogdan. Șeful PNL merge cu PSD până la capătNicolae Ciucă Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Nicolae Ciucă a intervenit în scandalul provocat de ultimele declarații făcute de Rareș Bogdan și Marcel Ciolacu. Președintele PNL face apel la respect reciproc, în coaliție, despre care spune că trebuie să se concretizeze în comportamentul public.

Nicolae Ciucă, președintele PNL, vrea să facă pace între Rareș Bogdan și Marcel Ciolacu. El face apel la respect reciproc între cei doi parteneri de coaliție. Liderul liberal spune că acest respect ar trebui să se vadă în comportamentul adoptat în spațiul public.

Nicolae Ciucă face apel la pace în coaliție

Președintele PNL a comentat ultimul scandal provocat de declarațiile publice ale lui Rareș Bogdan și replica lui Marcel Ciolacu. Din punctul său de vedere, astfel de dispute nu sunt normale într-o coaliție.

„Nu este normală niciun fel de astfel de discuție într-o coaliție. O coaliție trebuie să se bazeze pe respect între parteneri și atunci respectul se concretizează și în ceea ce înseamnă anumite comportamente, mai ales în spațiul public”, a spus președintele PNL.

Politicianul liberal a făcut apel la liniște înainte de elaborarea și adoptarea viitoarei legi a bugetului. El s-a arătat convins că scandalul actual va fi stins, așa cum s-a mai întâmplat.

„Încă o dată, respectul trebuie să fie reciproc, nu doar de o parte sau de cealaltă, ca atare, eu sunt convins că așa cum am găsit soluții până acum și am înțeles că mai presus de orice fel de reacție personală și orgoliu personal este rolul nostru să continuăm să guvernăm și să asigurăm stabilitatea țării și să finalizăm toate obiectivele pe care ni le-am propus”, a declarat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă despre noul scandal dintre Rareș Bogdan și Marcel Ciolacu

Nicolae Ciucă a comentat noul scandal dintre Rareș Bogdan și Marcel Ciolacu Sursă foto: Arhiva EVZ

PNL vrea liniște înainte de legea bugetului

Nicolae Ciucă a făcut apel la liniște în coaliția de guvernare, în perspectiva adoptării legii bugetului pentru 2024. El a precizat că este nevoie de concordie pentru a gândi ce trebuie făcut pentru români.

„Urmează să venim cu bugetul și să avem o construcție bugetară pentru anul 2024, așa cum s-a asumat în coaliție, apoi atunci ne trebuie liniște și trebuie să gândim ceea ce trebuie să facem pentru români", a mai spus președintele PNL.

Pe de altă parte, politicianul consideră că nu se pune problema ieșirii de la guvernare. Fostul premier vorbește despre „seriozitatea responsabilității actului de guvernare”.

„Actul de guvernare, în momentul de față, este între două partide, PNL și PSD. Ca atare, ambele partide trebuie să-și asume menținerea stabilității în coaliție și guvernarea țării. Nu ne putem permite să destabilizăm situația politică a țării, pentru că odată cu o asemenea situație se produc efecte pe care nu le putem controla niciunul dintre noi”, a răspuns Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă merge cu PSD până la capăt

Președintele PNL a spus că astfel de dispute, precum cea dintre Rareș Bogdan și Marcel Ciolacu face rău coaliției de guvernare.

„Imaginea coaliției este afectată de astfel de schimburi între membrii celor două partide în sensul în care ieșim în spațiul public cu subiecte absolut marginale față de ceea ce avem noi de făcut”, a mai apus Nicolae Ciucă.

Pe de altă parte, președintele PNL spune că această coaliție trebuie să meargă până la capăt pentru a evita un dezechilibru politic.

„Este absolut obligatoriu să înțelegem că nu suntem într-o relație în care să ne suportăm sau să nu ne suportăm unii cu alții. Ne-am asumat să facem acest construct politic, apoi mergem cu el până la capăt. Nu cred că ne putem permite, nici PNL, nici PSD să producem un dezechilibru politic”, a mai spus liderul liberal.

Întrebat dacă Rareș Bogdan va mai merge la ședințele de coaliție și dacă prim-vicepreședinții vor mai participa la ședințele de coaliție, Ciucă a spus: „Mergem oriunde trebuie”.

Rareș Bogdan regretă guvernarea cu USR

Noul scandal din coaliție a izbucnit după declarațiile luiRareș Bogdan referitoare la colaborarea cu PSD. El a spus că guvernarea cu social-democrații „devine insuportabilă” și că regretă faptul că nu s-a făcut o coaliție de dreapta. Nicolae Ciucă încearcă să gestioneze această dispută.

PNL a forțat USR să iasă de la guvernare, în 2021. Apoi, după ce USR, în replică, a provocat căderea guvernului condus de Florin Cîțu, liberalii au refuzat să mai meargă în aceeași alianță. PNL a preferat să guverneze cu PSD. PNL, condus de Nicolae Ciucă au intrat la guvernare împreună cu PSD-ul condus de Marcel Ciolacu

După aceste afirmații, Rareș Bogdan a primit replica lui Marcel Ciolacu care a spus despre el că este „mitocan” și că nu-l va mai accepta la ședințele coaliției.