NEZAVISIMAIA GAZETA: Erdoğan a trasat o linie roșie înaintea lui Putin

NEZAVISIMAIA GAZETA: Erdoğan a trasat o linie roșie înaintea lui Putin

Președintele Turciei i-a indicat Moscovei ce trebuie să facă și ce nu în Siria și în Karabah

Discursul rostit de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, la ședința fracțiunii Partidului Justiției și Dezvoltării (de guvernământ) s-a dovedit neașteptat de virulent și de un deosebit răsunet. În cadrul unei acțiuni politice în general formale și de protocol, la care se obișnuiește mai mult să se vorbească de probleme de politică internă, șeful statului s-a năpustit asupra Rusiei. Erdoğan a acuzat Moscova că nu ar vrea să obțină pacea în Siria și, în același timp, a anunțat de existența unei linii roșii în Karabah, peste care nu se poate trece.

Președintele turc a considerat necesar să comunice amănunte legate de convorbirea telefonică avută cu președintele rus Vladimir Putin pe data de 27 octombrie. După cum comunicase serviciul de presă al Kremlinului, discuția a avut loc la inițiativa părții turce. „Am avut o convorbire reușită cu Putin. Am discutat detaliat despre Karabah. Am spus: Haideți să terminăm deja toate aceste lucruri în Karabah. Dacă vreți, vom face împreună pași, vom vorbi cu părțile (beligerante - n. trad.). Acum însă pentru noi este important să hotărâm clar dacă vom reglementa sau nu problema”, a arătat Erdoğan.

Apoi președintele turc a arătat că l-a informat pe Putin despre „linia roșie a Ankarei în ceea ce privește această problemă”. Erdoğan a preferat să nu le spună deputaților ce este această linie. El a arătat, totodată, că l-a informat pe Putin în legătură cu cei două mii de luptători ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan care luptă în Karabah de partea armeană.

La Ankara se vorbește de multă vreme că această organizație, considerată teroristă în Turcia (dar nu și în Rusia și Armenia), participă la acțiunile de luptă în Transcaucazia. În ceea ce privește dovezile acestei participări lucrurile stau extrem de prost. De partea armeană lucrează destul de mulți jurnaliști străini care se confruntă cu mai puține numeroase restricții de cenzură decât în Azerbaidjan.

Cu toate acestea, ei nu au descoperit urme ale participării kurzilor la acțiunile de luptă. Singurele dovezi ale veridicității afirmațiilor făcute de Erdoğan în legătură cu luptătorii Partidului Muncitorilor din Kurdistan sunt mărturiile prizonierilor armeni capturați de azeri.

Cu alte cuvinte, sursa este foarte îndoielnică. În schimb, dovezile participării sirienilor din formațiunile pro-turcești („Brigada lui Hamza” și „Brigada lui Sultan Murad”) la acțiunile de luptă din Karabah sunt mai mult decât suficiente.

Există și fotografii, și imagini video, pe care ei înșiși le filmează acolo și le postează pe internet. Se cunosc chiar și sumele care sunt plătite sirienilor care doresc să lupte în Karabah.

Înaintea discursului lui Recep Tayyip Erdoğan în fața fracțiunii sale parlamentare, partea armeană a amintit de sirieni. Ministerul Apărării al Republicii Nagornîi Karabah a publicat un material video în care este surprinsă lovitura cu rachetă asupra unei coloane de autocamionete albe. Se presupune că atacul s-a produs în zona localității Fizuli. Într-o autocamionetă albă de acest gen s-au imortalizat sirienii într-un filmuleț.

Tocmai la Siria se referea cea mai dură declarație făcută de Recep Tayyip Erdoğan în timpul discursului său în legătură cu Moscova. Indignarea sa a fost provocată de o lovitură efectuată de Forțele Spațiale Militare ale Rusiei asupra taberei Armatei Naționale Siriene (pro-turcești) situată în apropierea orașului Harem din provincia Idlib.

Această grupare, formată parțial din arabi, parțial din turcomanii, apropiați etnic de turci, duce un război împotriva guvernului Bashar Assad, care este sprijinit de Rusia. Nu există confirmări oficiale ale părții ruse în ceea ce privește această lovitură. Ziarul turcesc pro-guvernamental „Daily Sabah” susține că în urma loviturii asupra taberei de antrenament din Harem au fost ucise 78 de persoane, iar 90 au fost rănite.

Drept răspuns - informează publicația turcă amintită - Armata Națională Siriană a atacat pozițiile forțelor lui Assad și a ucis 15 soldați guvernamentali. Fiindcă veni vorba, mass-media pro-guvernamentală siriană precizează un număr mai mic de decese în timpul atacului asupra taberei Jabal Duveyl din apropiere de Harem - 40.

„Atacul Rusiei asupra forțelor Armatei Naționale Siriene în zona Idlib dovedește faptul că aceasta nu dorește o pace durabilă și liniște în regiune”, a spus Erdoğan. În același timp, el s-a năpustit și asupra SUA, spunând că americanii „încearcă să creeze de-a lungul frontierei siriano-irakiene o nouă zonă de acțiuni de luptă, un prevestitor de noi tragedii”.

Turcia nu va permite acest lucru, a afirmat Erdoğan. „Dacă teroriștii nu se îndepărtează de granițele noastre, vom trece la acțiuni de luptă”, a promis acesta. Vorbind despre teroriști, se pare că Erdoğan a avut în vedere grupările kurde legate de SUA. Ținând însă cont că în timpul invaziei în Siria trupele turcești s-au ciocnit și cu trupele lui Assad, afirmațiile președintelui Turciei pot fi interpretate și ca o amenințare la adresa Damascului.

„Există senzația că Erdoğan își pierde simțul măsurii. Mai simplu spus, a luat-o razna. Asta se întâmplă cu el după Karabah. A decis dintr-o dată să intre în conflict cu toată lumea: cu Rusia, cu Franța, cu SUA, cu țările arabe. Dacă crede că, datorită acestei poziții va fi susținut de lumea musulmană, se înșeală.

Nici măcar pe plan intern nu va fi înțeles. În ceea ce privește Rusia, noi trebuie să ne înțelegem cu Turcia în mod  obiectiv. Haideți să mai așteptăm două - trei zile. Cred că Erdoğan va da înapoi. Va zice că nu a fost înțeles bine”, a afirmat, pentru „Nezavisimaia Gazeta”, șeful pentru cercetări științifice din cadrul Institutul „Dialogul civilizațiilor”, Aleksei Malașenko.

Articol de Ghennadi Petrov

Traducerea Silvia Nicolau, RADOR