News Alert. România, la Euro 2020! Culisele unei calificări posibile. Scoruri incredibile
- Ioan Bujor
- 15 noiembrie 2019, 07:28
Reprezentativa de fotbal a României ar putea ajunge la turneul final al Campionatului European din 2020 chiar dacă va avea rezultate slabe.
Șansa nesperată a României ar putea fi barajul Ligii Naţiunilor, după ce Cehia s-a calificat dramatic la EURO 2020, după 2-1 cu Kosovo, joi seara, la Plzen, în Grupa A a preliminariilor.
Kosovo a reuşit să deschidă scorul în Cehia, prin Atdhe Nuhiu (50), dar cehii au egalat prin Alex Kral (71), iar apoi au avut două bare, prin Jankto (74) şi Ondrasek (75). Golul victoriei şi al calificării a marcat de Ondrej Celustka (79).
Tot în grupele EURO 2020, Anglia s-a calificat după 7-0 cu Muntenegru, Harry Kane marcând un hat-trick, în timp ce restul golurilor au fost semnate de Oxlade-Chamberlain, Rashford, Tammy Abraham şi autogolul lui Sofranac.
Naționala din Portugalia a bătut Lituania cu 6-0, Cristiano Ronaldo marcând şi el trei goluri, ajungând la 98 pentru naţionala lusitană. Pizzi, Goncalo Paciencia şi Bernardo Silva au înscris celelalte goluri ale ibericilor, care rămân în cursa de calificare.
Serbia a învins destul de greu Luxemburg, cu 3-2, Mitrovic reuşind dubla, în timp ce Radonjic a semnat celălalt gol al ''plavilor''.
Turcia a remizat acasă cu Islanda, 0-0, suficient însă pentru a se califica la EURO 2020.
Albania a terminat la egalitate cu Andorra, 2-2, pe teren propriu, în mod neaşteptat.
Campioana mondială Franţa, deja calificată, s-a chinuit destul de mult cu Republica Moldova, câştigând cu 2-1. Vadim Raţă, mijlocaşul Chindiei Târgovişte, a deschis scorul pentru echipa de peste Prut (9), Varane a egalat în min. 35, iar Giroud a marcat golul victoriei pentru ''Les Bleus'', din penalty (79). La moldoveni au mai jucat fundaşii Artur Crăciun (Universitatea Cluj), Igor Armaş (FC Voluntari), în poartă s-a aflat Alexei Coşelev (ex-Poli Iaşi), iar la mijloc a evoluat Cătălin Carp (ex-CFR Cluj, Steaua, FC Viitorul). În repriza secundă au jucat Dinu Graur (Astra Giurgiu), Nicolae Milinceanu (fost la Rapid şi Petrolul) şi Artur Pătraş (fost la Poli Timişoara, CS Buftea, Gloria Buzău, Oţelul Galaţi, Concordia Chiajna, Unirea Urziceni)
10 țări, calificate deja
Numărul echipelor calificate la EURO 2020 a ajuns la 10: Anglia, Cehia, Ucraina, Spania, Polonia, Franţa, Turcia, Belgia, Rusia, Italia.
Rezultate: Grupa A Cehia - Kosovo 2-1 Au marcat: Alex Kral 71, Ondrej Celustka 79, respectiv Atdhe Nuhiu 50.
Anglia - Muntenegru 7-0 Au marcat: Alex Oxlade-Chamberlain 11, Harry Kane 19, 24, 37, Marcus Rashford 30, Aleksandar Sofranac (autogol) 66, Tammy Abraham 84.
Clasament: loc echipa M V E Î GM-GP P 1 Anglia 7 6 0 1 33-6 18 2 Cehia 7 5 0 2 13-10 15 3 Kosovo 7 3 2 2 13-12 11 4 Muntenegru 8 0 3 5 3-22 3 5 Bulgaria 7 0 3 4 5-17 3
Grupa B Portugalia - Lituania 6-0 Au marcat: Cristiano Ronaldo 7 - penalty, 22, 65, Pizzi 52, Goncalo Paciencia 56, Bernardo Silva 63.
Serbia - Luxemburg 3-2 Au marcat: Aleksandar Mitrovic 11, 43, Nemanja Radonjic 70, respectiv Gerson Rodrigues 54, David Turpel 75.
Clasament: loc echipa M V E Î GM-GP P 1 Ucraina 7 6 1 0 15-2 19 2 Portugalia 7 4 2 1 20-6 14 3 Serbia 7 4 1 2 15-15 13 4 Luxemburg 7 1 1 5 7-14 4 5 Lituania 8 0 1 7 5-25 1
Grupa H Turcia - Islanda 0-0
Albania - Andorra 2-2 Au marcat: Bekim Balaj 6, Rey Manaj 55, respectiv Cristian Martinez 18, 48.
Franţa - Rep. Moldova 2-1 Au marcat: Raphael Varane 35, Olivier Giroud 79 - penalty, respectiv Vadim Raţă 9.
Clasament: loc echipa M V E Î GM-GP P 1 Franţa 9 7 1 1 23-6 22 2 Turcia 9 6 2 1 16-3 20 3 Islanda 9 5 1 3 12-10 16 4 Albania 9 4 1 4 16-12 13 5 Andorra 9 1 1 7 3-18 4 6 Rep. Moldova 9 1 0 8 3-24 3
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte