UPDATE:  Direcția Națională Anticorupție anunță oficial, într-un comunicat dat publicității joi dimineața, că șeful Oracle, Sorin Mândruțescu este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Comunicat integral:

„Ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanți ai mass media cu referire la acte procedurale efectuate de procurori în cursul zilei de 7 august 2019 și având în vedere interesul public suscitat de activitățile desfășurate, pentru o corectă informare a opiniei publice, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă comunice următoarele:

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au efectuat, pe parcursul zilei de 7 august 2019, o serie de percheziții în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Ulterior, în urma audierii în același dosar penal, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MÎNDRUȚESCU SORIN MIHAI, director general al filialei din Romania a unei companii multinaționale din domeniul IT, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).

De asemenea, a fost fixată o cauțiune în valoare de 500.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective.

Termenul de depunere a cauțiunii a fost fixat pentru data de 9 august 2019.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În calitatea menționată anterior, inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT (parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat – Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).

Ofertele de preț priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, în special licențele IT necesare instituțiilor publice.

Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță.

Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013.

Banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.


Update: Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a fost plasat de procurorii DNA sub control judiciar, iar cauțiunea stabilită de aceștia este de 500.000 euro, au precizat surse DNA.


Update: Directorul general al Oracle România, Sorin Mîndruţescu, a fost adus miercuri seară la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori într-un caz privind anumite fapte de corupţie din mediul privat.

Mîndruţescu a afirmat la intrarea în sediul instituţiei că „este vorba de o neînţelegere”.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat percheziţii, miercuri, la sediul societăţii Oracle România din Pipera, într-un caz privind anumite fapte de corupţie din mediul privat.

Se menţionează că între Oracle Romania şi o altă companie s-ar fi acordat anumite contracte, iar pentru acestea s-ar fi solicitat drept mită anumite sume de bani.

Vizat de anchetă ar fi directorul pe ţară al companiei, Sorin Mîndruţescu, la domiciliul căruia ar fi fost efectuate, de asemenea, percheziţii.


Stirea inițială: Surse judiciare susțin că ar fi vizate contracte acordate de companie în schimbul unei mite foarte mari. Acesta ar fi unul dintre puținele cazuri investigate de procurori, în care sunt urmărite acte de corupție între companii private.

Aceeași sursă menționează că procurorii DNA au început perchezițiile de la ora 9:00 dimineața, principalul suspect fiind directorul general al Oracle România, Sorin Mândruțescu.

Deși a refuzat să vorbească inițial, Mândruțescu a transmis prin avocatul său, Alexandru Chiciu, câteva precizări:

„La acest moment nu pot face niciun comentariu întrucat nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor și că voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămane rezervat cu declarațiile, apreciind că ele trebuie făcute doar în cadru instituțional. Vă mulțumesc pentru întelegere.”

Potrivit Codului penal, în articolul 308, este sancționată inclusiv corupția din mediul privat, nu doar cea a funcționarilor statului.

Te-ar putea interesa și: