News Alert. Alexei Navalnîi prezintă „urme de otrăvire”

News Alert. Alexei Navalnîi prezintă „urme de otrăvire”

Anunțul a fost făcut de clinica germană la care este internat opozantul rus. Medicii nu au exclus riscul unor sechele pe termen lung, în special la sistemul nervos.

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care este internat în comă la o clinică din Berlin, prezintă „urme de otrăvire”, a anunțat luni, 24 august, spitalul Carității, unde a fost adus din Siberia în weekend.

„Rezultatele clinice indică o intoxicare cu o substanță din grupa inhibitorilor cholinesterazei”, arată clinica într-un comunicat citat de AFP.

Despre ce anume otravă „nu s-a stabilit încă și a fost demarată o nouă analiză de mai mare anvergură”, iar sechele pe termen lung „în particular în ceea ce privește sistemul nervos nu pot fi excluse în această fază”, adaugă spitalul berlinez, unul dintre cele mai reputate din lume.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alexei Navalnîi a fost transportat sâmbătă dimineață la Berlin de un avion privat închiriat de un ONG german, după o zi întreagă de lupte între familia sa și medicii ruși, care mai întâi au afirmat că starea sa era prea instabilă, pentru ca în cele din urmă să permită deplasarea pacientului.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, „se află la o unitate de terapie intensivă și se găsește în continuare într-o stare de comă indusă artificial”, a precizat spitalul german, adăugând că „starea sa de sănătate este gravă, însă viața nu îi este în pericol”.

Medicii berlinezi au declarat că au examinat pacientul „de o manieră aprofundată”.

Cel mai important opozant al regimului lui Vladimir Putin este tratat cu un antidot, a mai comunicat spitalul din capitala Germaniei.

Medicii din Siberia, care l-au îngrijit pe Navalnîi până când acesta a fost transportat în Germania, au dat asigurări că nu au descoperit nici o urmă de otrăvire.

Navalnîi a fost spitalizat de urgență pe 20 august, după ce i s-a făcut brusc rău în avionul care îl aducea de la Tomsk la Moscova.

Opozantul fusese în Siberia pentru a se documenta în legătură cu corupția locală.

Potrivit anturajului său, Navalnîi nu consumase nimic în acea dimineață, cu excepția unui ceai.

În noiembrie 2006, Alexandr Litvinenko, fost agent KGB, a fost asasinat la Londra cu ceai în care i se turnase poloniu radioactiv.