New York. Aleșii iau în calcul înmormântările în parcuri

New York. Aleșii iau în calcul înmormântările în parcuri

New York ar putea avea nevoie în curând să-și îngroape „temporar” locuitorii uciși de coronavirus într-un parc municipal, capacitățile morgilor fiind depășite, a declarat luni un ales municipal.

În timp ce numărul deceselor din New York, epicentrul epidemiei Covid-19 în Statele Unite, a explodat de zece zile pentru a atinge 2475, luni , Mark Levine, ales municipal care reprezintă nordul Manhattan-ului, a scris pe contul său Twitter că, în curând, vor fi făcute „înmormântări temporare”.

Acestea se vor face folosindu-se spațiul unui parc municipal, unde ar putea fi săpate gropi care să primească „rânduri de zece sicrie”.

Informația, șocantă, a fost preluată imediat de rețelele sociale și de presa din New York.

Obligându-l pe Mark Levine să clarifice și să explice că folosirea unui parc public pe post de cimitir nu este decât un plan „de rezervă” care nu va fi folosit dacă numărul deceselor se va diminua suficient în următoarele zile.

Primarul din New York, Bill de Blasio, a evocat anterior „înmormântări temporare” pentru a face față până la sfârșitul crizei.

Dar nu am ajuns încă acolo, nu vreau să intru în detalii, a adăugat Bill de Blasio, la un briefing de presă, scrie Ouest-France.

Numărul decedaților nu este în creștere doar în spitale, a subliniat Mark Levine. Înaintea crizei generată de pandemia Covid-19, între 20 și 25 de persoane decedau zilnic la domiciliul lor, în New York.

Acum, potrivit lui Levine, numărul acestora este între 200 și 215.

Pe de altă parte, responsabilii firmelor de pompe funebre au confirmat faptul că sunt depășiți de numărul tot mai mare al celor uciși de virusul SARS-CoV-2.

Camioane frigorifice sunt deja parcate în fața a multor spitale din New York, pentru a putea păstra corpurile neînsuflețite în așteptarea preluării lor de cei de la pompe funebre.