Nereguli la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială. Unde au ajuns ajutoarele de urgență

Nereguli la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială. Unde au ajuns ajutoarele de urgență Sursa foto: Arhiva EVZ

Zeci de angajați ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) ar fi beneficiat de ajutoare de urgență în valoare totală de peste 185.000 de lei, acordate chiar de instituția în care lucrau.

Ajutoare de urgență pentru angajații ANPIS

Potrivit unei investigații G4Media, acestea ar fi fost acordate în perioada 2017–2025. Ajutoarele de urgență sunt sume alocate de stat prin hotărâre de guvern. În mod normal, acestea sunt destinate cetățenilor afectați de situații excepționale – precum calamități, incendii sau probleme medicale grave.

Prin ANPIS, Ministerul Muncii gestionează toate formele de sprijin social din România, iar implicarea unor proprii angajați pe lista beneficiarilor ridică semne de întrebare privind criteriile de acordare a acestor fonduri.

În urma acestor dezvăluiri, ministrul Muncii a decis trimiterea Corpului de Control la ANPIS pentru a verifica legalitatea și temeinicia acestor plăți.

Cum se apără Agenția

Deși instituția susține că sprijinul financiar a fost oferit pentru afecțiuni medicale grave sau situații excepționale, documentele consultate scot la lumină o serie de cazuri controversate.

Printre beneficiari se numără un angajat cu două apartamente în București și un venit lunar net de 6.400 de lei, o salariată de la Oradea care a primit bani după ce în locuința ei a izbucnit un incendiu cauzat de o lumânare, dar și fratele unei directoare din conducerea agenției, care a primit fonduri pentru o proteză auditivă, în ciuda unui salariu de 7.400 de lei net.

Alte ajutoare de urgență acordate

De asemenea, o angajată din Iași, proprietara unei vile într-o zonă rezidențială scumpă a orașului, s-a regăsit printre cei sprijiniți financiar.

Valoarea ajutoarelor individuale a variat între 4.000 și 20.000 de lei, ridicând semne de întrebare legate de criteriile aplicate în acordarea acestor fonduri destinate, teoretic, unor cazuri sociale deosebit de grave.

Florin Manole

Florin Manole. Sursa foto: Facebook

În privința celor 20 de angajați care au primit ajutoare de urgență, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a precizat că majoritatea, respectiv 18 dintre aceștia, s-au confruntat cu probleme medicale grave, inclusiv diagnostice precum tumori maligne, afecțiuni oncologice avansate, metastaze sau alte boli severe. Într-unul dintre cazuri, boala s-a dovedit fatală, beneficiarul ajutorului pierzându-și viața.

„18 dintre aceștia s-au confruntat cu probleme grave de sănătate, precum tumori maligne, tratamente oncologice, metastaze sau alte afecțiuni severe. Din păcate, în cazul uneia dintre persoane, boala a avut un deznodământ tragic, acesta decedând. O altă persoană a suferit pierderi materiale considerabile, ca urmare a unui incendiu”, a explicat ANPIS.

Precizările Agenției

ANPIS a precizat că cel mai recent caz a fost înregistrat în anul 2018 și a vizat un minor aflat în îngrijirea unei angajate din Constanța, care a avut nevoie de tratament medical în afara țării.

Un avertizor de integritate de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) susține că dosarele pentru ajutoarele de urgență au fost aprobate în mod preferențial, în special pentru colegii săi. Potrivit acestuia, persoane aflate în situații similare, dar fără legături cu instituția, au fost respinse, deși aveau dreptul la sprijin.

Același avertizor afirmă că nu doar angajații au beneficiat de ajutoare acordate cu rapiditate și susținere internă, ci și rude ale unor persoane aflate în poziții de conducere din instituție.

Anunțul Ministerului Muncii

Verificările realizate de G4Media.ro au scos la iveală diferențe semnificative între justificările oficiale oferite de ANPIS și documentele interne furnizate de avertizor, sugerând lipsă de transparență în procesul de aprobare a plăților.

Ca urmare a acestor dezvăluiri, ministrul Muncii, Florin Manole, a trimis luni Corpul de Control pentru a declanșa o anchetă privind ajutoarele de urgență. Directorul general al ANPIS a fost chemat să ofere explicații în legătură cu cele semnalate.

„În acest context, ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a dispus deja ca în dimineața zilei de luni, 28.07.2025, Corpul de control să demareze o acţiune pentru a verifica legalitatea procedurilor şi a convocat directorul ANPIS pentru a da explicaţii”, a anunţat Ministerul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Conform sursei citate, orice încălcare a legislației sau a normelor în vigoare va fi sancționată cu fermitate.