Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, cedează: „Înţeleg că mandatul meu se apropie de SFÂRŞIT”
- Teodora Cimpoi
- 1 noiembrie 2016, 12:06
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a afirmat, astăzi, că îşi asumă în totalitate angajamentul pe care l-a avut, înţelege faptul că mandatul său se apropie de sfârşit şi pleacă de la ASF "cu împlinirea că am făcut ceea ce am promis în faţa comisiilor parlamentare şi ceea ce a trebuit să fac". Totuşi, el ar putea primi la plecare opt salarii compensatorii, adică peste 100.000 euro.
„În doi ani am contribuit la adoptarea a zece legi fundamentale care schimbă complet cadrul juridic atât al pieţei asigurărilor, cât şi al pieţei de capital. Astăzi, provocarea este în execuţie, în aplicarea acestor legi şi a regulilor pieţei. O piaţă de care să beneficieze majoritatea, nu de o piaţă pe care să o folosească discreţionar o minoritate. Probabil, este mult pentru o singură persoană să reziste în această poziţie cu aceste provocări mai mult de doi ani şi jumătate şi înţeleg că mandatul meu se apropie de sfârşit, dar plec cu împlinirea că am făcut ceea ce am promis în faţa comisiilor parlamentare şi ceea ce a trebuit să fac. Sunt efecte care se vor vedea pe termen mediu şi lung, dar am pus bazele unor pieţe sănătoase”, a spus Negriţoiu, într-o declaraţie de presă, transmite Agerpres.
Potrivit şefului ASF, instituţia pe care o conduce a reuşit să facă economii de peste 100 de milioane de lei, iar în plus îşi asumă „terapia-şoc” pe care au produs-o în piaţă deciziile luate în ultimii ani.
Revocarea sa este ilegală, consideră Negriţoiu
Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a fost convocat, ieri, la audieri în şedinţa comună a Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare cu Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, respectiv cu Comisia economică, industrii şi servicii şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat. Mişu Negriţoiu nu s-a prezentat la audieri, dar a trimis o scrisoare prin care susţine că revocarea sa este ilegală.
Preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, Mihai Tudose, a anunţat la începerea şedinţei, că preşedintele ASF a transmis parlamentarilor o scrisoare prin care cerea amânarea audierii pentru a pregăti răspunsurile solicitate de parlamentari.
"În scrisoarea sa, domnul Negriţoiu pleacă de la premisa că noi avem ceva cu ASF, nu cu domnia sa, şi că ceea ce facem noi constituie un atac la adresa unei instituţii. Mai mult, ne explică foarte clar, citez: „Revocarea unui membru din conducerea ASF nu este legal posibilă, atâta timp cât acesta continuă să întrunească condiţiile care au stat la baza numiri sale, orice hotărâre în sens contrar fiind abuzivă, făcută în frauda legii şi, deci, lovită de nulitate”, a citit Tudose din scrisoarea preşedintelui ASF.
Tot luni, parlamentarii din comisiile de specialitate reunite au votat demararea procedurii de revocare din funcţie a preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, care s-ar putea finaliza săptămâna viitoare.
Salarii compensatorii de 104.000 euro
În ceea ce priveşte salariile compensatorii pe care preşedintele ASF ar urma să le încaseze, în cazul revocării, Mihai Tudose a spus că este posibil ca acest lucru să nu se întâmple.
"Eu, din câte ştiu, funcţionează încă acea impozitare cu 85% în domeniu. Şi chiar dacă le-ar lua, este un drept pe care cel în cauză îl primeşte dacă este dat afară din motive neimputabile lui. Noi tocmai propunem eliberarea din funcţie din motive imputabile lui. Prostul management este un motiv imputabil. Şi, atunci, s-ar putea să nu le primească", a explicat Tudose.
Deputatul Andreea Paul a declarat, în cadrul şedinţei comisiilor reunite, că, potrivit Contractului Colectiv de Muncă din ASF, un angajat disponibilizat încasează opt salarii compensatorii. Potrivit acesteia, preşedintele ASF are un salariu de 13.000 de euro lunar, iar cele opt salarii compensatorii ar însuma 104.000 euro.
Scandalul în jurul ASF a izbucnit după ce preţul poliţelor RCA a explodat, ducând la proteste de amploare ale transportatorilor. Pentru a mai calma spriritele, a fost nevoie de intervenţia Guvernului, care a decis să impună ASF plafonarea primelor RCA pe o perioadă de şase luni.