Negocierile ruso-ucrainene. Grâul, porumbul și petrolul s-au ieftinit. „Nu aș spune că este pace, dar este o licărire de speranță”

Negocierile ruso-ucrainene. Grâul, porumbul și petrolul s-au ieftinit. „Nu aș spune că este pace, dar este o licărire de speranță” Sursă: Artiemedvedev | Dreamstime.com

După negocierile de marți de la Istanbul dintre Rusia și Ucraina, piețele americane înregistrează creșteri. Bursele au crescut, investitorii urmărind cu atenție discuțiile privind încetarea focului. Membrii delegațiilor celor două părți au spus că negocierile au fost constructive. În urma acestei informații, prețul petrolului a scăzut, iar grâul și porumbul s-au ieftinit.

Evoluția negocierilor ruso-ucrainene a condus la reacții imediate din partea piețelor, grâul, porumbul și petrolul ieftinindu-se. Petrolul Brent a coborât la 106 dolari pe baril, iar petrolul american West Texas Intermediate s-a situat sub 100 de dolari. Ambele referințe au pierdut, luni, 7%.

Iată cum arăta piața bursieră americană la deschiderea de astăzi:

  • Dow Jones a câștigat 1%.
  • S&P 500 a crescut cu aproximativ 1%
  • Nasdaq Composite a crescut cu 1,1%

Între timp, bonul de trezorerie pe cinci ani a crescut peste cel pe 30 de ani și a rămas la același nivel și marți. Aceasta este prima inversare de după anul 2006, iar investitorii sunt îngrijorați de faptul că semnalează o recesiune iminentă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prețurile la grâu și porumb s-au ieftinit

Prețul grâului a coborât, marți, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru săptămâni, iar porumbul a continuat să scadă, după ce Rusia a declarat că își va reduce atacurile asupra marilor orașe ucrainene. Petrolul a cunoscut o evoluție similară.

Adjunctul ministrului apărării de la Moscova, Alexendar Fomin, a declarat că Rusia a decis să reducă activitatea militară în zonele Kiev și Cernihiv. Dacă se confirmă, o inversare a invaziei ar contribui la reducerea perturbărilor cauzate de război asupra comerțului mondial cu cereale.

Ca răspuns la aceste informații, la Chicago Board of Trade, cotațiile futures pentru porumb au scăzut cu 2,5%, ajungând la cel mai scăzut nivel de după 17 martie. În cazul grâului, prețurile au scăzut cu până la 6,7%, până sub 10 dolari pe bushel, potrivit Bloomberg.

„Negocierile oferă speranța unei relaxări”

Rusia și Ucraina sunt responsabile pentru aproape 30% din exporturile mondiale de grâu și sunt, de asemenea, furnizori importanți de uleiuri comestibile.

Negocierile în curs de desfășurare între Rusia și Ucraina oferă speranța unei relaxări. În Rusia, exporturile continuă în pofida situației din bazinul Mării Negre, în timp ce în Ucraina ele au fost complet oprite de blocada transportului maritim”, spun analiștii firmei de consultanță Agritel.

De asemenea, comercianții așteaptă o serie de rapoarte importante care vor fi publicate joi de autoritățile americane, care vor oferi detalii despre suprafețele însămânțate și stocurile de cereale. Aceste date vor oferi o indicație asupra modului în care fermierii răspund la creșterea costurilor cu inputurile, precum și la creșterea cererii de culturi din alte zone, pe fondul războiului din Ucraina.

Un baril de petrol, sub 100 de dolari

Și prețul petrolului a scăzut brusc după ce Rusia a dat de înțeles că va reduce atacurile în unele părți ale Ucrainei. Barilul de petrol a scăzut cu 6,45 până la 99,25 dolari în tranzacțiile recente.

„Nu aș spune că este pace, dar este o licărire de speranță”, a declarat Robert Yawger, vicepreședinte al Mizuho Securities.

El a subliniat că sancțiunile împotriva Rusiei nu vor fi ridicate peste noapte, și nici reticența companiilor energetice, a băncilor și a companiilor de transport de a face afaceri cu companiile energetice rusești.

De asemenea, a spus el, nu există nicio garanție a unei încetări a focului între Rusia și Ucraina.