Reprezentanta Moldovei la Eurovision a trait razboiul din Transnistria.

Natalia Barbu, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision, a trait experienta razboiului din Transnistria. Desi era copil, era nevoita sa treaca pe langa baricade si soldati inarmati pentru a ajunge la scoala, inainte ca familia ei sa se mute la Chisinau.

Tanara de 28 ani provine dintr-o familie de artisti si spune ca a stiut dintotdeauna ca va fi cantareata, desi initial a studiat vioara. Dupa Zdob si Zdub si Arsenium, Natalia Barbu va reprezenta Moldova la Eurovision.

EVZ: Care sunt atuurile tale? Natalia Barbu: Nu mizez pe ceva anume, trebuie sa fie un tot, o armonie intre voce, piesa, show, costume.

Anul trecut, cand au castigat „monstrii” din trupa Lordi, n-a fost tocmai ceva armonios...Uneori, spectatorii pot fi de partea unei piese simple, fara niciun mare show in spate. Publicul de la Eurovision e foarte imprevizibil.

Ca multi alti artisti din Republica Moldova, si tu te-ai lansat in Romania. Te simti mai mult romanca sau mai mult basarabeanca? Eu sunt romanca din Basarabia.

M-am nascut acolo, am crescut acolo. Nu inteleg insa de ce se pune atata accent pe chestia asta. Pana la urma, vorbim aceeasi limba. Diferenta o fac politicienii nostri, nu oamenii de rand. Limba oficiala in Moldova e limba moldoveneasca, dar e o prostie. Se scrie in acelasi fel, se citeste in acelasi fel, se vorbeste in acelasi fel ca si in romana.

Ai trait in Transnistria in perioada razboiului...Eram copil, aveam doar zece ani, si nu prea intelegeam ce se intampla. Locuiam cu familia mea in orasul Rabnita, unde nu exista scoala in limba romana, iar cea mai apropiata era la Rezina, de partea cealalta a Nistrului.

Treceam podul peste Nistru in fiecare zi ca sa ajung la scoala, mergeam pe langa baricade pazite de soldati inarmati. Era mai greu pentru parintii nostri, noi, copiii, ne amuzam. Imi aduc aminte ca, dupa ce treceam podul si ajungeam in Moldova, erau niste soldati foarte draguti, care ne serveau cu seminte.

De ce ati plecat?Erau neintelegeri mari intre romani si rusi si se ajunsese chiar la conflicte intre copii, care, bineinteles, erau influentati de parinti. Plus ca ne faceau tot felul de sicane... daca te duceai la magazine sa cumperi paine, nu-ti dadeau pana nu cereai in rusa. Aveam cam 12 ani cand am plecat din Transnistria.

In perioada aceea era altfel: simteam romaneste, ardeam toti, eram luptatori. Tatal meu, adept al Unirii si al integritatii statale, s-a implicat in lupte. Cand situatia s-a agravat, pentru a evita inchisoarea, dar si pentru siguranta familiei, a trebuit sa ne refugiem la Chisinau. Acum, din pacate, s-a stins spiritul acela. Lumea a plecat in strainatate, munceste, face bani. Nu mai avem o tara unita, cum era atunci.

De pe baricade pe scena...Ne-am mutat la Chisinau, unde tatal meu activa ca dirijor, iar mama ca solista, intr-o orchestra de muzica populara. Eu mi-am continuat studiile de vioara, apoi am intrat la Conservator, pe care, din pacate, nu l-am terminat.

E un mare regret al meu. Aveam foarte multe concursuri, recitaluri, eram mereu plecata si n-am mai reusit sa termin facultatea. Acum imi pare foarte rau si nu pentru diploma, nu pentru o bucata de hartie. Dar, undeva in sufletul meu, ma doare...

Cat de important este pentru un artist din Basarabia sa patrunda pe piata din Romania?E foarte important. In Moldova ajungi la un nivel, dupa care nu mai poti creste. E o tara mica, nu exista producatori importanti, case de discuri care sa te lanseze, desi e foarte multa lume talentata. In Romania, piata muzicala e mult mai dezvoltata, ai o perspectiva, ai o concurenta serioasa.