Naivii României! Stenograme incredibile din dosarul celor care vindeau apă în loc de motorină. STENOGRAME

Naivii României! Stenograme incredibile din dosarul celor care vindeau apă în loc de motorină. STENOGRAME

Evenimentul Zilei vă prezintă amănunte incredibile din dosarul în care cinci clujeni au fost arestați, fiind acuzați că au vândut 30 de tone de apă, în loc de motorină, unor naivi.

Cei cinci bărbați care au fost arestați în acest dosar, locuiau într-o casă cu mai multe apartamente situată în Cluj Napoca, pe strada Vlad Țepeș, situată vizavi de un mare centru logistic. De altfel, susțin surse judiciare, romii implicați în această escrocherie prin care s-au vândut zeci de tone de apă în loc de motorină, unor naivi de renume mondial, le spuneau acestora că ei sunt angajați ca și șoferi la acest centru logistic și că de acolo pot fura cantități mari de motorină. În realitate, ei mergeau și luau apa dintr-un lac din apropierea Iulius Mall și din râul Someș.

Anchetatorii au stabilit că au existat chiar cumpărători care au lăsat banii sub niște bolovani, după care au plecat linștiți cu butoaiele în care se afla apă în loc de motorină.

A dat 3.500 de lei pe 1.100 de litri de apă

Sursele judiciare susțin că romii se foloseau de naivitatea celor pe care îi prosteau iar în unele cazuri, victimele nici nu miroseau capcana în care intrau. Este cazul lui Cornel Danciu din Maramureș. Acesta a venit la Cluj cu șase butoaie de 200 de litri și a respectat indicațiile teefonice ale unui bărbat despre care nici nu știa cine este, decât că îl cheamă ”Radu”. În realitate, acest ”Radu”, este un recidivist cu state vechi, Vijar Gherebeneș.

După ce a ajuns la Cluj, Cornel Danciu s-a deplasat pe strada Vlad Țepeș, indicată de Radu și au descărcat butoaiele într-o curte, situată la 300 de metri de Secția 7 de Poliție din Cluj Napoca. De altfel, marea majoritate a infracțiunilor s-au derulat în această curte. ”I s-a recomandat să descarce recipientele într-o curte părăsită și să părăsească zona până când biutoaiele vor fi umplute cu motorină”, susține un polițist.

Când a revenit, Cornel Danciu a plătit 2.500 de lei și a plecat spre o benzinărie din apropiere, așa cum i-a indicat Radu, pentru a primi factura fiscală. După untimp, barbatul și-a dat seama că și-a luat o țeapă de zile mari.

800 de litri din apă din lacul de la Iuliu Mall

La începutul lui decembrie 2015, un bihorean, Andrei Bozga a plătit 5.800 de lei pentru 1.900 de litri de apă. Bihoreanul nu a bănuit nimic. și nu i s-a părut nimic suspect când i s-a spus să vină, în jurul orei 22.00, pe o stradă izolată din apropierea de Iulius Mall din Cluj Napoca. Tot telefonic, Andrei Bozga a primit instrucțiuni cum să lase butoaiele și să revină la locul indicat.

Când s-a întors, Bozga chiar i-a ajutat pe trei dintre escroci să încarce butoaiele cu apă, după care a plătit 5.800 de lei și dus a fost. Și-a dat seama că a fost escrocat abia după ce intermediarul nu a mai apărut pentru a-i da factura. La Poliție, Andrei Boza a declarat că nu și-a dat seama că totul a fost o escrocherie deoarece butoaiele miroseau a motorină.

”Mergi și bei o cafeluță”

Un alt bihorean care a vrut să cumpere motorină a evitat în ultima clipă să fie victima escrocilor, deoarece nu a acceptat să dea banii din mână până nu verifică conținutul butoaielor.

Viorel Muscă a fost contactat de un vânzător și a fost de acord să cumpere 1.200 de litri de motorină, adică apă, la prețul de trei lei/litrul. Acesta a venit la Cluj dar a refuzat să lase banii unui ”coleg de-al lu Radu”, până nu vede ce este în butoaie.

De altfel, procurorii au obținut chiar și o interceptare a convorbirii dintre acesta și așa zisul Radu.

Recidivist: Deci mie mi le lași acolo și până ce mere șefu durează 40 de minute, și când îs pregătite io te sun, și vii și le punem sus, înțelegi? Viorel Muscă: Am înțeles. Radu: No meri și bei o cafeluță, no sună-mă când le lai jos! No, sănătate! Viorel Muscă: No bun! Radu: Liniștit, poți să bagi cu spatele ... no sănătate! Viorel Muscă: Fii atent, canistrele nu-s ale mele, să nu iau țapă! Radu: Domnule, auziți domnu Viorel! dacă credeți că v-am adus aicea să vă dau țeapă, nu lăsa nimica, îți aduc eu o canistră pentru drum de motorină, și suntem prieteni înapoi.

Un alt caz, în care victima nu a căzut în plasa escrocior este al unui bărbat din Bistrița, Romică Fetii. Acesta a vrut să vadă ce este în butoaie și nu a plătit nici un leu Fetii vroia să cumpere 1.200 de litri de motorină. Dacă cei doi au fost mai norocoși, alte 32 de persoane au căzut victime aceste rețele de infractori.

Radu: Domnu Romică: Bărbat: Da mă! Radu: Domnu Romică auzi! Băieții după camioane ei trebe să plec eîn cursă, înțelegeți? Io trebuie să le dau părțile. Bărbat: Cum? Radu: Domnu Romică noi tre să dăm banii la băiții după tiruri, înțelegi? no io și tu mă aștepți 15 minute pe mine în benzinărie și vin și io și îți aduc bonul și factura. Bărbat: Păi hai aicea mă. Io nu își dau nicio ... Radu: Domnu Romică! Bărbat: Io te aștept, dacă nu o dăm jos, nu ne sfădim aici la oameni? Radu: Domnu Romică! Bărbat: Hai, hai dă jos!

Țeapa supremă

Un caz incredibil este cel al lui Vasile Gelu Ghic din Sălaj. Acesta a venit la Cluj pentru a cumpăra 600 de litri de motorină, adică de apă. Acesta a fost indrumat telefonic să se deplaseze pe strada Vlad Țepeș, unde să lase butoaiele după care să se întoarcă după butoaiele pline cu motorină. În momentul în care s-a reîntors la locul indicat, sălăjeanul a fost apelat telefonic de unul dintre escroci care i-a spus să lase suma de 1.800 de lei sub o piatră indicată special. Acest lucru s-a întâmplat în realitate.

Cu alte cuvinte, sălăjeanul a cumpărat 600 de litri de apă de la un bărbat pe care nu l-a văzut niciodată, ba mai mult a și lăsat o sumă mare de bani sub o

piatră.

 

Ne puteți urmări și pe Google News