Nadal a părăsit nervos Australian Open

Nadal a părăsit nervos Australian Open

Finalist în ediția de anul trecut, spaniolul Rafael Nadal (foto), liderul la zi în ierarhia ATP, s-a retras, ieri, de la Australian Open, în „sferturi”.

Abandonul ibericului a avut loc în setul decisiv al meciului cu jucătorul croat Marin Cilici (locul 6 ATP), când adeversarul său era în avantaj, la scorul de 3-6, 6-3, 6-7 (5), 6-2, 2-0. Din cauza unor dureri resimțite la coapsa piciorului drept s-a retras „Rafa”, iar la conferinţa de presă susţinută imediat după meci a trimis săgeți și către organizatorii turneului de la Melbourne.

„Există viață și după tenis”

„Am început să simt muşchiul obosit în setul al treilea, dar am jucat normal. Apoi, în setul al patrulea, la o scurtă, am simţit ceva. Am crezut că s-a întâmplat ceva, dar n-am realizat cât de rău este. Trebuie să accept situaţia, nu ştiu exact ce muşchi este afectat. Organizatorii ar trebui să se gândească la sănătatea jucătorilor, mulți dintre noi se accidentează. Există viață și după tenis, e dificil să joci pe o astfel de suprafață”, a explicat spaniolul.

În semifinale, Cilici se va duela cu britanicul Kyle Edmund, (49 ATP), care a trecut de bulgarul Grigor Dimitrov, (3 ATP), scor 6-4, 3-6, 6-3, 6-4.