Spaniolul Rafael Nadal a câştigat cel de-al doilea turneu Masters pe zgură consecutiv, impunându-se cu scorul de 7-5, 6-2, în faţa compatriotului său David Ferrer în ultimul act de la Roma.
Numărul trei mondial, care şi-a apărat cu succes titlul la Monte Carlo în urmă cu două săptămâni, este la cel de-al 17-lea succes în circuitul Masters şi a egalat recordul de succese, care îi aparţinea lui Andre Agassi. Americanul avea 34 de ani când a câştigat ultimul turneu Masters. Nadal (23 de ani) pare să fi revenit în formă maximă, după un sezon 2009 marcat de accidentări şi rezultate mai slabe.
"Sper să îmbunătăţesc recordul. Urmează turneul de la Madrid, unde voi încerca să câştig din nou, cu toate că turneele Masters sunt foarte dificile - participă cei mai buni jucători din lume", a spus Nadal pentru AFP.
Finala de ieri de la Foro Italico a durat peste patru ore şi jumătate, ploaia întrerupând de două ori meciul dintre cei doi spanioli. Ferrer, numărul 13 mondial, a ratat primul său titlu Masters din carieră.