Mutu, aproape de revenirea la echipa naţională

Mutu, aproape de revenirea la echipa naţională

Federaţia Româna de Fotbal va înştiinţa formaţia italiană Fiorentina că Adrian Mutu va fi pe lista de jucători care ar putea evolua pentru echipa naţională în meciul din preliminariile Euro 2012 cu Bosnia Herţegovina, susţine "Gazeta Sporturilor".

Faxul, care nu este acelaşi lucru cu convocarea, este însă un pas obligatoriu pentru a-l putea chema la lot pe "Briliant", care nu a mai jucat la naţională de la înfrângerea cu 0-5 suferită de formaţia lui Răzvan Lucescu la Belgrad, cu Sebia. Astfel, Mutu ar putea reveni în echipa tricoloră tot în fosta Iugoslavie, la Zenica, în 26 martie, când naţionala va întâlni Bosnia Herţegovina. Faxul trebuiesc expediat până pe 11 martie, după această dată toscanii având dreptul să refuze convocarea jucătorului.

Mutu a marcat două goluri pentru Fiorentina în meciul de duminică, din Serie A, împotriva sicilienilor de la Catania (3-0). Până la meciul cu Bosnia, Mutu mai are de jucat două meciuri în prima ligă italiană: cu Chievo şi AS Roma.

Ne puteți urmări și pe Google News