
Şeful BNR este împotriva creşterii impozitelor importante. El crede că şi o discuţie pe această temă ar accentua scăderea economiei.
Majorarea cotei unice şi a TVA, de 16%, respectiv 19%, în condiţiile unei baze de impozitare mai mici ar avea efecte negative asupra economiei, potrivit guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.
„În asemenea momente, chiar o discuţie pe această temă este total neavenită, pentru că ar debusola societatea şi economia. Nu se justifică nici măcar discuţia de majorare a unor impozite importante, chiar dacă vorbim pentru la anul sau peste doi ani, pentru că nu ar aduce niciun câştig, ci ar accentua scăderea”, a spus Isărescu.
Totodată, acesta nici nu crede că avem nevoie de o creştere economică ce poate produce şocuri în alte zone esenţiale precum cursul de schimb. Lucian Croitoru, consilierul lui Mugur Isărescu, a susţinut declaraţia guvernatorului, că majorarea impozitelor ca modalitate de corecţie a dezechilibrelor economice poate provoca un „şoc inflaţionist”. Relansarea creşterii economice, prioritară Problema actuală principală este relansarea unei creşteri economice sustenabile. Prioritatea BNR a fost definită încă din toamna anului trecut, anume ajustarea deficitului extern, care în 2007 era de 14%, iar în 2008 de 13% din produsul intern brut (PIB).
„Când s-a spus în repetate rânduri că deficitul extern este nesustenabil ne refeream şi la mărimea cifrelor. România, ca orice ţară emergentă, are nevoie de deficit extern, dar aici e vorba de dimensiunea lui. Una este să fie de 4%, alta e să fie de 14%, şi o corecţie de 1% din PIB înseamnă mult”, a mai spus Isărescu.
În ultimele zile, au existat mai multe discuţii legate de o posibilă majorare a TVA şi a cotei unice. Chiar şi ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, s-a întâlnit cu diverşi consultanţi, printre temele de discuţie fiind majorarea celor două taxe, potrivit presei, deşi instituţia a negat informaţiile. Şocul de pe piaţa muncii nu a trecut încă Croitoru a afirmat că, „în România, răspunsul la criză a fost unul atipic. S-au făcut amânări în domeniul ocupării, şocurile iniţiale resimţindu-se la nivel de cerere şi de producţie. La salarii şi ocupare abia acum urmează”.
Şi ieşirea din recesiune va fi întârziată. Adaptările firmelor sunt şi ele graduale. Cifra fatidică de un milion de şomeri bântuie obsesiv media românească, a spus şeful BNR. „Anul trecut, era marea problemă că nu aveam forţă de muncă. La fel, se poate schimba situaţia şi până anul viitor”, a afirmat guvernatorul. El a refuzat să facă previziuni, afirmând că acela care „pretinde că ştie ce se va întâmpla în economia mondială, eu cred că minte cu neruşinare”.
OPINIE Cursul valutar e încă stabil
Guvernatorul BNR consideră că „un curs între 4,1 şi 4,3 lei pe euro este stabil. Dacă avem 4,2 la mijlocul marjei, e foarte bine”. O variaţie a cursului de schimb într-o marjă de 5% nu poate fi considerată nici ca depreciere, nici ca apreciere a unei monede, a spus Isărescu. El a arătat că astfel de oscilaţii sunt normale şi ţin de mecanismele pieţei. Isărescu a mai explicat că un rol important în asigurarea stabilităţii cursului îl are corelaţia între salarii şi productivitatea muncii. Banca centrală a afişat ieri un curs de referinţă de 4,1892 lei/euro.