MRU a lansat o pagină specială de Facebook unde va răspunde la întrebările cetăţenilor
- Cristina Lica
- 29 septembrie 2012, 20:53
Cetăţenii îi pot adresa întrebări lui Mihai Răzvan Ungureanu pe Facebook, iar acesta la va răspunde în fiecare sâmbătă, printr-un mesaj video.
Mihai Răzvan Ungureanu a lansat, astăzi, pe reţeaua de socializare o pagină unde cetăţenii României îi pot adresa întrebări pe diverse teme. "Dragii mei, primesc de la voi în fiecare zi zeci de întrebări şi de mesaje pe toate canalele de comunicare: prin email, pe Facebook, pe site, pe blog. Îmi doresc să vă răspund tuturor, deoarece cred că schimbul de idei şi comunicare dintre noi sunt piatra de temelie pe baza cărora ne vom putea organiza programul politic şi soluţiile noastre. Îmi doresc să purtăm un dialog prin care şi eu, şi echipa mea să aflăm cât mai multe dintre aşteptările noastre, iar voi să cunoaşteţi cât mai bine proiectul politic pe care l-am iniţiat. Aşadar, ai o întrebare pentru mine, mi-o poţi adresa pe pagina de Facebook dedicată şi în fiecare sâmbătă îţi voi răspunde ca-ntre prieteni, chiar aici, printr-un mesaj video", este mesajul postat de fostul premier pe pagina "Întrebă-l pe MRU"