Motivarea condamnărilor din dosarul ”Trofeul calității”

Motivarea condamnărilor din dosarul ”Trofeul calității”

Judecătorii consideră că faptele penale din dosarul ”Trofeul calității” au fost săvârşite ca urmare a exercitării influenţei de către ”inculpatul Năstase Adrian, decurgând din calitatea sa de preşedinte P.S.D”. În același timp, nu există niciun motiv pentru organizarea acestui simpozion chiar în an electoral, având în vedere că la10 sau 15 ani de existență, ISC nu a marcat momentul.

UPDATE În ceea ce privește acuzația de spălare de bani, judecătorii apreciază că inculpaţii ”au pus la punct mai multe circuite financiare, constând în esenţă în operaţiuni comerciale şi civile fictive, prin care în două rânduri, sumele de bani încasate cu titlu de taxe de participare la Trofeul Calităţii au fost mai întâi disipate (împrăştiate), pentru ca mai apoi ele să fie concentrate (centralizate), în încercarea de a se şterge orice legătură între inculpatul Năstase, ca beneficiar al unei finanţări ilegale a campaniei electorale, şi o manifestare organizată de o instituţie publică, condusă de o persoană aflată în sfera sa de influenţă”, se arată în motivarea magistraților .

Judecătorii mai consideră că banii strânși la respectiva întrunire nu au intrat în bugetul ISC ci s-au dus în conturile celor cinci firme organizatoare. ”Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a decis organizarea unei manifestări intitulate Trofeul Calităţii în Construcţii (…) sumele de bani obţinute de la participanţii la această manifestare, cu titlu de taxă de participare, nu au fost încasate de către ISC şi nu s-au regăsit în bugetul acestei instituţii, ci au fost achitate direct în conturile celor cinci societăţi private organizatoare, care au dispus în mod arbitrar, discreţionar de acestea, fără a se desfăşura vreo procedură de achiziţie publică. Au cheltuit bani publici Mai mult, ISC a efectuat din bugetul propriu cheltuieli pentru Trofeul Calităţii fără respectarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice, ”procedurile fiind derulate formal”. Condamnații din dosar au susținut că nu a cheltuit sume din bugetul propriu pentru organizarea Trofeului Calităţii și că acesta a fost un eveniment aniversar, prilejuit ce împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea inspectoratului. Instanța desființează acestă afirmație arătând că ”Nu a existat nicio justificare pentru organizarea Trofeului Calităţii pentru prima dată în istorie exact în anul în care inculpatul Năstase candida (tot pentru prima dată) la funcţia de preşedinte al României, în condiţiile în care ISC nu a marcat în mod similar 10 sau 15 ani de activitate”, se mai arată în motivarea judecătorilor. Pedepse exemplare Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul ”Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În acest dosar mai sunt inculpaţi Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici. Ceilalți inculpați au primit câte șapte ani de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News