Anunțul a fost făcut de prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, într-o declarație de presă, cu prilejul depunerii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu.

„Avem propunerea de premier în persoana colegului nostru Alexandru Rafila”, a anunțat Sorin Grindeanu.

El a estimat că moțiunea de cenzură inițiată de PSD va intra în dezbarere și va fi votată săptămâna viitoare. Sorin Grindeanu a afirmat că Guvernul actual este un dezastru pentru români şi pentru firmele româneşti şi şi-a exprimat speranţa ca, spre binele României, această moţiune de cenzură  să treacă.

În acest context, liderul social-democrat a comentat decizia conducerii PNL, de a nu-i lăsa pe parlamentarii liberali să voteze.

„Asta denotă o teamă, o teamă față de proprii parlamentari. Eu aș face un apel la parlamentarii puterii: să facă ceea ce este corect pentru România și să trimită în istorie acest premier arogant, să îl trimită în lanul de lavandă. Probabil că moțiunea va fi votată săptămâna viitoare, după calendarul pe care îl avem”, a estimat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu, PSD

PSD a purtat negocieri cu mai multe grupuri parlamentare

Prim-vicepreședintele PSD a precizat că în această perioadă s-au purtat mai multe negocieri cu parlamentarii AUR, dar și cu reprezentanți ai minorităților. Sorin Grindeanu a făcut apel și la deputații și senatorii coaliției de guvernare și în special la acei ai PNL.

„S-au purtat negocieri de către președintele partidului (Marcel Ciolacu – n. red.). Colegii de la AUR vor vota această moțiune, probabil și din grupul minorităților vom avea voturi. Despre parlamentarii din arcul guvernamental nu aș vrea să discut foarte mult, dar mă pun în locul parlamentarilor PNL, care își doresc ca partidul să rămână la guvernare, deși văd care sunt problemele actualei guvernări”, a spus Sorin Grindeanu.

Florin Citu

Moțiunea depusă de PSD

Parlamentarii PSD au depus, miercuri, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu.

Documentul este intitulat „România eşuată. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”. În text, autorii susțin că guvernarea PNL-USR-UDMR „conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare”.

Moţiunea urmează să fie prezentată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar Birourile permanente reunite vor decide când va fi dezbătută şi votată.