EXCLUSIV EVZ. La 150 de ani de la "Mica Unire", urmaşii legendarului personaj vrâncean au ajuns în SUA, în timp ce satul său natal, ca o bună bucată din România, a rămas în secolele trecute.

Moş Ion Roată, ţăranul care în 1859 a votat pentru Unirea Principatelor, ca reprezentant în Divanul Ad-hoc al Moldovei, mai are urmaş de sânge, pe linie masculină, un singur strănepot care-i poartă numele. Îl cheamă tot Ion Roată şi trăieşte în acelaşi sat ca înaintaşul său: Gura Văii, locul unde nu s-a pomenit de asfalt şi civilizaţia pare că se încăpăţânează să stagneze, într-o mare de noroi. Moş Ion Roată strănepotul are 82 de ani, un frate vitreg, înfiat, Dumitru Baldovin, şi se laudă cu una dintre nepoate, care face studii post-doctorale la Harvard.

Pe drum cu “asociaţii lui Isus”

Sâmbătă, în ziua în care s-au împlinit 150 de ani de la înfrăţirea oficială a Moldovei cu Ţara Românească, ne-am întors în timp, mergând pe drumurile desfundate ale “provinciei europene Vrancea” în căutarea esenţei “Micii Uniri”. Prima oprire: “Casa Memorială Ion Roată” din comuna Câmpuri. La puţine sate distanţă, la Străoane, o bătrână ne dă asigurări că suntem în direcţia bună, însă mai avem mult de mers. “Până la Soveja e cale de-o zi, Da’ Câmpurile e mai aproape, maică. Să tot fie drum de câteva ore”. De fapt, nu sunt decât câţiva kilometri, însă oamenii de aici s-au învăţat să măsoare distanţele doar cu pasul. Colegii noştri de trafic sunt nişte tirişti care au puse la loc de cinste, în parbriz, plăcuţe ca nişte numere de înmatriculare pe care scrie, Dumnezeu ştie de ce, “asociat cu Isus”.

Mămica afectată de Guvernul Boc

Casa memorială este, încă din 1963, în grija doamnei Sevastiţa Burnichioiu. Noi, primii vizitatori în zi de sărbătoare (şi, foarte probabil, ultimii), am fost întâmpinaţi de fata doamnei: “Aici, mămica are grijă. Casa, în care a locuit Moş Ion Roată, a fost cumpărată de bunicul nostru, care apoi a donat-o statului, fiindcă în timpul comunismului nici nu prea avea de ales. S-a inaugurat muzeu în 1959, la o sută de ani de la unirea noastră”. Evenimentul istoric de acum un secol şi jumătate este acasă în clădirea aceasta strămtă şi joasă, cu hol, bucătărie mică şi o cameră de dormit. Fata doamnei Sevastiţa este revoltată de una dintre primele măsuri luate de Guvernul Boc: interzicerea cumulului pensiei cu salariul. “O afectează direct pe mămica”, ne spune fata Sevastiţei, o doamnă la cincizeci de ani. E limpede: cultul pentru bătrâni nu e o vorbă goală în Câmpuri. Cum sărbătoreşte familia Burnichioiu “Mica Unire”? “Ce să facem, stăm la noi în casă,, ne uităm la televizor, la Hora Unirii, ne place şi nouă”.

“Problema mea e că trebuie să beau ceva”

În anii trecuţi, veneau grupuri de elevi să joace scenete cu Moş Ion Roată şi Alexandru Ioan Cuza în rolurile principale. Anul acesta, fiindcă preşedintele Băsescu a vizitat Focşaniul, totul s-a dat peste cap: “Au venit de la şcoală să facă spectacolul, da’ înainte de data corectă de 24 ianuarie, fiindcă i-a chemat domnu’ primar să meargă la oraş“. Câmpuri e comună de oameni gospodari, săraci şi grăbiţi. În centru, domnul Mitică, abordat pentru a comenta un pic Unirea, priveşte sceptic înspre trecutul istoric. “Aicea la noi, se respectă şi Ion Roată, şi astea, da’ tot mai mult problemele de zi cu zi ne doare”, spune Mitică. Nu mai are dinţi, însă are o superbă căciulă de astrahan, neagră. “Care să fie problemele?”, întrebăm, acum, la ceas aniversar. “Problema mea azi e că trebuie să beau ceva”, râde Mitică şi grăbeşte pasul spre cârciuma arhiplină.

Găina ameninţată cu moartea şi găleata portocalie

Urmaşul lui Moş Ion Roată e de găsit mai departe, la Gura Văii, dincolo de un pod de la începuturile lumii, “din tuburi” după cum se exprimă criptic localnicii, într-o ceaţă atât de groasă de poţi sprijini nu doar bicicleta, ci un tanc. Cea dintâi imagine din localitate: un moldovean bine încotoşmănit aleargă o găină cu un par în mână, ameninţând-o cu moartea. A doua: un ţăran într-o căruţă, beat cum n-au fost vreodată nici măcar beizadelele care-şi fac veacul prin cluburile de noaptre bucureştene. Niciun indicator rutier nu ne spune unde suntem. “Am ajuns în Gura Văii?”, îl întrebăm pe omul beat. Dă din umeri, tulburat, într-un fel care ar putea însemna şi “da”, şi “nu”, şi “nu ştiu”. Acasă la strănepotul lui Moş Ion Roată ne-a condus o bătrânică pe care am agăţat-o la cişmea. Umplea o găleată portocalie pe care scria PD-L. România asta plină de glod, în care şi gâştele s-au înnegrit, au ratat-o preşedintele ţării, Traian Băsescu, şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care s-au bulucit la horă, în Focşani, sub privirile calde ale primului fiu al judeţului Vrâncioaiei – Marian Oprişan. Baron, pesedist şi patriot român.

ÎNŢELEPTUL DIN GURA VĂII

“Aşa e când vine stăpânirea…”

Moş Ion Roată strănepotul e în formă la cei peste 82 de ani. Îl doare un pic spatele, dar e normal, fiindcă în tinereţe a avut un accident “la Colectiv” (n.r. – fosta Cooperativă Agricolă de Producţie). Şi-a rupt coastele de a trebuit să stea în spital “de la Sfântul Dumitru până la Paşte, o toamnă, o iarnă şi-un pic de primăvară”. Sâmbătă dimineaţă a fost sus pe deal, la Biserică. E foarte credincios: “Trebuie să avem grijă de casa noastră din ceruri, nu?”. Era vorba că se face şi anul acesta parastas pentru străbunicul său. Să fi stat bătrânul un ceas-două pe acolo, însă n-a venit nimeni. Când aude explicaţia, că toţi au dat năvală la Focşani, Moş Ion Roată se uită în pământ şi cugetă: “Aşa e când vine stăpânirea…”.

Mândria familiei este nepoata, Laura Burgă, una dintre fiicele Maricicăi, Maricica fiind una dintre fiicele lui Moş Ion Roată. Face studiile post-doctorale la Harvard, în biologie. E căsătorită cu un celebru cercetător, Mihnea Boştină. Maricica, fiica lui Moş Ion Roată, are un local în Mamaia. Bătrânul s-a relaxat ultima oară acolo, pe malul mării, acum patru ani. “A mai slăbit, i-a rămas slipul mare”, glumeşte mama savantei de la Harvard. De fapt, n-a mai mers fiindcă soţia lui Moş Ion Roată, “baba”, cum îi spune el, a fost cam bolnavă, “da’ tot e bine că-şi duce nevoia singură”.

“Am rămas doar moşii”

Ce-l doare cel mai rău? “Că pleacă tinerii ăştia în toată lumea, să-şi facă un rost. Aici, în sat, am rămas doar moşii, între noi. Cine să te ajute dacă pici în necaz?”. Şi fratele lui vitreg, Dumitru Baldovin, s-a dus demult, în Rotileşti: “L-o pus nevasta să iasă d’aici, din fundu’ lumii, şi şi-o făcut casă la şosea. El e mai în etate ca mine cu doi ani”. Moş Ion Roată cel tânăr, din zilele noastre, e un om înţelept. N-a făcut niciodată excese. “Nu mi-a plăcut băutura, tutunul, femeile. Mi-a plăcut doar munca”. Pe prima cărămidă pe care a pus-o la casa unde locuieşte scrie: “Moş Ion Roată ~ Unirea”.

“Vechioşii” au biserică nouă

Plecăm din Gura Văii, după ce aflăm că în comunitate a avut loc o schismă religioasă, cumva paradoxală. Ne lămureşte un domn cu mustaţă care taie lemne în faţa curţii (aici, toţi taie lemne): “În sat suntem de rit vechi şi de rit nou. ‘Vechioşii’ şi-au făcut biserică nouă, frumoasă. Noi, ‘noii’, am rămas cu biserica veche, mai urâtă”. Lăsăm în urmă un sat cu drumuri ca la 1850, împânzite cu afişe electorale din care Miron Mitrea promite “autostrada Moldova”. Şi o ultimă imagine: doi copii care sar pe un podeţ care stă să pice. Sar cu forţă, hotărâţi parcă să-l dărâme o dată pentru totdeauna.

IMPRESII

“Românii neaoşi” şi “splendida zi de octombrie”

Moş Ion Roată rămâne, la 150 de ani de la evenimentele care i-au rezervat un loc în paginile de istorie ale României moderne, imaginea perfectă a spiritului unionist şi a aspiraţiei către egalitate socială. De fapt, la Câmpuri, ţăranul care a îndrăznit să contrazică canoanele de la mijlocul secolului al XIX-lea nici măcar nu-şi mai aparţine. Moş Ion Roată a devenit un soi de imagine a românismului de pretutindeni, o figură fără contururi precise, dar cu scopuri clare: acelea de a stimula ego-naţionalismul şi de a oferi pildele atât de necesare unui popor cu puţine repere şi un noian de mituri.

Condica de impresii aflată la intrarea în Casa Memorială Moş Ion Roată “vorbeşte”, aproape de una singură, despre procesul ciudat prin care ţăranul lui Cuza a fost recuperat de imaginaţia şi memoriile românilor de astăzi. Notaţiile strâng, în sine, culoarea unui eveniment, ‘’Mica Unire’’, care, deşi s-a petrecut acum un secol şi jumătate, continuă să înflăcăreze pasiuni şi patriotisme.

“FORUMUL’’ DIN CONDICĂ

• “Istoria întotdeauna se va repeta, însă istoricii niciodată!”, Un anonim
• “Ne pierdem identitatea? – Suntem români neaoşi’’, Un domn din Bihor
• “Într-o splendidă zi de octombrie am păşit cu emoţie, copii şi adulţi, pragul casei unui strălucit strămoş: Moş Ion Roată. Gândul îmi zboară şi spre un strălucit domnitor: Alexandru Ioan Cuza. Păcat că Moş Ion Roată nu poate vedea ce minunăţie de sat e Câmpuri: curat, aşezat, cu case frumoase, cu meri plini de mere roşii ce străjuiesc şoseaua ce şerpuieşte alene’’, Un grup de elevi şi profesori din Iaşi
• “Este o onoare că am vizitat această casă care a fost a unui om din popor care a ştiut să lupte pentru drepturile oamenilor sărmani’’, Maria din Bucureşti
• “Sunt fericită să cunosc şi să trăiesc o clipă din istoria poporului din care fac parte”, Mariana Buluc

DESTIN

Biografia unui ţăran cu “gâdilici la limbă”

Ion Roată se naşte în 1806 în satul Velniţa (n.r. – astăzi, Gura Văii) din judeţul Putna (n.r. – Vrancea), pe moşia boierilor Dăscălescu, într-un secol care avea să-i rezerve un destin aparte. “Moşul” de mai târziu, deşi neştiutor de carte şi purtând “marca” grea a ţărănimii analfabete – semna “cu degetul”, şi-a trăit gloria la finele anilor 1850, când a fost trimis în Divanul Ad-hoc al Moldovei să reprezinte interesele ţărănimii. Bărbatul din Câmpuri a făcut însă mai mult decât atât, vorbind, dintr-o poziţie oficială, despre aspiraţia unionistă a oamenilor vremii. Figurile politice ale timpului, de la Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu la Costache Negri şi Anastasie Panu, l-au apreciat şi preţuit pe acest ţăran care-şi depăşise condiţia într-un timp în care statutul social inferior te condamna încă de la naştere. Detaliile istorice ale vieţii lui Ion Roată din Câmpuri (descris de Ion Creangă drept “un ţăran cu gâdilici la limbă”) sunt capitole separate în orice carte de istorie a României: de la lucrările Divanului la celebrul “episod al bolovanului”, şi de la şicanele boierilor (arestarea de la Iaşi) la decorarea cu Steaua României din 1878. Ce rămâne, la 150 de ani de la “Mica Unire”, în parte opera la care a pus umărul şi Moş Ion Roată, este legenda plus încă ceva, ca în reclamele lucioase ale revistelor glossy: exemplul că, uneori, orice este posibil.