Monstruoasa coalitie fata-n fata cu CFR Cluj

Monstruoasa coalitie fata-n fata cu CFR Cluj

Speriate ca titlul ar putea ajunge in provincie, Steaua, Dinamo si Rapid se unesc pentru a infrunta impreuna pericolul ardelean.

Liga I la fotbal e in pragul revolutiei. CFR Cluj, echipa desconsiderata si luata peste picior, domina cu autoritate competitia interna, spre consternarea „granzilor” ramasi fara reactie in fata taifunului ardelean. Dupa 14 etape, CFR sta confortabil in fotoliul de lider. Pentru prima oara in ultimii 16 ani, titlul de campioana de toamna va ajunge in provincie. Ordinea in clasament, cu trei etape inainte de incheierea turului, le da fiori dinamovistilor, stelistilor si rapidistilor.

CFR Cluj are 36 de puncte, cu 10 peste Dinamo si Rapid si cu 15 peste Steaua (giulestenii au o partida in minus, iar „ros-albastrii” - doua). Ultima oara cand o formatie din provincie - Universitatea Craiova - a castigat titlul de campioana de toamna se intampla in sezonul 1990/1991.

De neconceput pana de curand, ascensiunea clujenilor nu mai poate fi ignorata: CFR a intrat in clubul marilor forte ale fotbalului romanesc. Are de partea sa toate argumentele: bani, conducere, echipa, relatii si - lucru vital - arbitrii.

SECRETUL ASCENSIUNII Perseverenta, tupeu si multi, multi bani

CFR Cluj pare o echipa „teleportata” in fruntea clasamentului. Cum a ajuns sa domine atat de autoritar Liga I, se intreaba conducatorii cluburilor din Bucuresti si, odata cu ele, sutele de mii de suporteri. Semnele ascensiunii erau insa evidente de mult timp. Ridicata din ambitia patronului Arpad Paszkany, echipa a inaintat pas cu pas. Mai intai, un presedinte dibaci, capabil si tupeist - Iuliu Muresan. Apoi, antrenori tineri si ambitiosi. In 2005 - primul semnal, calificarea in finala Cupei Intertoto. Sfarsitul sezonului trecut, in care CFR a pierdut locul doi prin interventia in forta a lui Gigi Becali, i-a convins definitiv pe ardeleni ca trebuie sa se axeze mai mult pe jucatorii din strainatate . Factorul X: arbitrii

Era evident ca la Cluj lucrurile sunt serioase: investitii masive in infrastructura, un buget-record, angajarea lui Ioan Andone ca antrenor, cheltuieli fara precedent pentru fotbalisti importanti (suma platita pentru Fabbiani, doua milioane de euro, e una record pentru Liga I). Mega-chiolhanul la care au fost invitati asta-vara conducatorii FRF si ai LPF prefigura si el o schimbare.

Si, in sfarsit, ultimul „amanunt” - absolut relevant in fotbalul romanesc -, arbitrii. CFR se bucura de protectia „fluierasilor”. Pentru cine mai avea inca dubii, faptul ca a castigat cu arbitrii in Giulesti spune totul despre reconfigurarea hartii puterii in Liga I.

DERUTA

De la dispret la panica Ascensiunea Clujului s-a suprapus peste un moment de criza al echipelor bucurestene. In cel mai important sezon de dupa Revolutie, la finalul caruia detinatoarea titlului va merge direct in grupele Ligii Campionilor, Steaua, Dinamo si Rapid dau semne de slabiciune. Cu mentalitatea anchilozata de prejudecata conform careia provincia nu poate propulsa un inamic serios, „granzii” au fost prea absorbiti de razboaiele interne pentru a baga de seama ce se intampla in jur. Cand Becali a inteles ca lupta cu propriii suporteri nu e buna, actionarii dinamovisti s-au oprit din paruiala, iar Copos - din persecutarea propriei echipe, CFR era deja departe.

A fost momentul in care „granzii” Capitalei au inlocuit dispretul cu panica si criza de idei. Instabilitatea bancii tehnice reflecta zbaterile haotice ale conducatorilor de la Steaua, Dinamo si Rapid. Steaua a inlocuit deja doi tehnicieni (Hagi si Pedrazzini), iar Lacatus nu se simte nici el prea bine. Dinamo a inceput sezonul cu Rednic si l-a continuat cu Zenga, dar italianul antreneaza cu securea deasupra capului. Si la Rapid e zbucium. Bergodi a fost inlocuit de Rednic, spre furia fanilor.

REACTIE

Au inceput „indirectele” Ceea ce parea imposibil de crezut e pe cale sa se intample: pentru a-i stopa pe „intrusi”, Steaua, Dinamo si Rapid isi dau mana intr-o „monstruoasa coalitie”.

Speriati ca ar putea pierde „tortul” de la vara, granzii Bucurestiului au pus la cale contraofensiva si au inceput de pe acum cu „indirectele”, fara a mai astepta returul! La meciul de duminica, FC Vaslui - CFR Cluj (scor 0-2), fotbalistii moldoveni au jucat pe o prima-record: 10.000 de euro! O parte dintre bani proveneau de la adversarii Clujului. „Se poate coaliza cine cu cine vrea impotriva noastra! Au incercat si la Vaslui...”, a venit ieri confirmarea oficiala, pentru cotidianul nostru, din partea lui Iuliu Muresan.

Este de asteptat ca, de-acum incolo, toti adversarii „ceferistilor” sa fie motivati de bucuresteni. De data aceasta insa, e posibil ca nici macar aceasta reactie a Aliatilor sa nu mai fie suficienta, din simplul motiv ca echipele de care dispun sunt prea slabe. Pentru a recupera distanta fata de CFR, nu e suficient ca ardelenii sa se incurce in mod repetat, ci si ca Steaua, Dinamo si Rapid sa „rada” tot in etapele ramase. Iar cele trei nu par deloc capabile de acest lucru.

Ne puteți urmări și pe Google News