Monstrul din Caracal, proxenet în Italia? Familia Alexandrei susține că are dovezi!
- Ovidiu Costea
- 31 iulie 2019, 23:41
Alexandru Cumpănașu susține că deține dovezi care probează faptul că Gheorghe Dincă, bestia din Caracal, s-ar fi ocupat cu proxenetismul în Italia și crede că acesta face parte dintr-un clan pe care acum se străduiește să-l acopere.
„Tot ce am crezut, mie mi se confirmă. Acest individ e parte a unui clan alături de o parte din familia sa în Italia şi cu partneri ai săi care acţionează în mai multe ţări în Europa. Are ramificaţii în mai multe judeţe din România. El era doar o parte din acest clan dar nu era aşa insignifiant. Nenea ăsta aşa nebun cum îl vedem noi şi toate poveştile astea, eu vorbesc pe probe acum, există dovezi că în Italia el asta făcea, avea un partner cu care asta făcea. Există victime care acum şi-au dat numele, numărul de telefon, le-am predat parchetului şi aştept să facă tot ce trebuie”, a declarat Alexandru Cumpănașu la B1 TV.
Unchiul Alexandrei și-a prezentat versiunea și în privința mărturiei lui Gheorghe Dincă și spune că bestia din Caracal ar fi recurs la acest gest tocmai pentru a-i încurca pe anchetatori și a câștiga, astfel, timp pentru complicii săi.
„În opinia mea, îşi bate joc de anchetatori. Nu este deloc un bătrân senil şi nebun, ci este un infractor care ştie foarte bine ce face. A recunoscut pentru a induce în eroare, pentru că din momentul în care a recunoscut crimele din acel moment anchetatorii s-au concentrat, dar era firesc aşa, au căzut în plasa sa, pe cercetarea la faţa locului, nu s-au mai concentrat pe găsirea trupului ci pe a îl convinge de a spune mai multe. Asta a dat timp complicilor săi”, a spus Cumpănașu.