UPDATE. Gheorghe Dincă va fi transportat la Spitalul Penitenciar Jilava după ce i s-a făcut, din nou, rău la audieri. Acum două zile, audierile au fost întrerupte din același motiv, avocatul său spunând, atunci, că starea clientului său se datorează faptului că nu a dormit și nu a mâncat o lungă perioadă de timp. Dincă a acuzat și faptul că ar fi fost bătut de polițiști la momentul reținerii.

Criminalul a spus că în momentul în care anchetatorii au descins în casa sa, aceștia l-au lovit cu picioarele. Despre felul în care criminalul a scăpat de corpul Alexandrei, anchetatorii merg pe ipoteza arderii. La prima descindere în locuința groazei, criminaliștii au găsit mai multe fragmente osoase de origine umană.

Totodată, specialiștii, medici legiști și chimiști, au declarat pentru EVZ că ipoteza distrugerii cadavrului prin ardere sau, așa cum s-a mai vehiculat, cu acid, nu este realizabilă într-un timp atât de scurt și, mai ales, într-un mod atât de curat. „La un crematoriu uman, arderea unui cadavru durează circa două ore, însă temperatura din interiorul său se apropie de 1.000 de grade Celsius.

Aceste temperaturi sunt imposibil de atins fără aparatură specială. Mai mult, mirosul emanat de arderea unui cadavru este distinctiv și greu de suportat, deci ar fi fost imposibil să nu fie semnalat de locuitorii din zonă. Cât despre topirea corpului cu acid, pe lângă cantitățile imense de acid de care un om trebuie să dispună, acesta nu va distruge țesuturi și oase umane în totalitate. Distrugerea se face lent, pe parcursul unor zile și niciodată în mod complet.

E adevărat că industria cărnii folosește, adesea, pentru a scăpa de carcasele animalelor și leșuri, hidroliza alcalină la temperaturi foarte înalte și presiune, pentru a accelera procesul de descompunere. Dar acest proces necesită o aparatură specială, accesibilă doar marilor companii din industrie. Și totuși, orice ardere sau topire emană un miros specific, care se impregnează și persistă mult timp”, explică un medic legist.

Bărbatul și-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei.

Bogdan Alexandru, avocatul lui Dincă, a spus că remușcările l-au determinat pe clientul său să își recunoască faptele.

Te-ar putea interesa și: