Editura Evenimentul si Capital

Momentul care a declanșat SERIA de ABUZURI din partea DNA. Detalii despre IMPLICAREA DIRECTĂ a lui Dacian Cioloș

Autor: | | 1 Comentarii | 3717 Vizualizari

Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, a dezbătut, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, efectele devastatoare pe care le-ar fi avut două ordonanțe de urgență date de Guvern în perioada mandatului lui Dacian Cioloș.

Afirmațiile fostului premier în cadrul unei emisiuni au stârnit revolta lui horia Georgescu. Fostul șef ANI explică, detaliat și cu argumente, cum un singur cuvânt a avut puterea să acopere abuzurile procurorilor DNA, abuzuri devoalate în ultimii ani prin mărturii și înregistrări explozive.

„Domnul Dacian Cioloș a făcut câteva declarații aseară în legătură cu OUG 6 și 18 din 2016 și a prezentat câteva argumente care, crede dumnealui, ar fi justificat modificarea Codurilor (și a unor legi adiacente) datorită/din cauza unei decizii a CCR. Domnul Cioloș, însă, ori minte, ori habar nu are ce și-a asumat când a semnat acele ordonanțe de urgență. Astfel, în mod cât se poate de FALS, s-a acreditat ideea că s-ar fi operat modificări la Codul de Procedură Penală numai din perspectiva deciziei Curții Constituționale 51/2016. De fapt, în forma inițială, Codul de Procedură Penală prevedea posibilitatea ca acuzatul să conteste în fața procurorului, în faza de urmărire penală, rapoartele specialiștilor DNA. În această situație, era OBLIGATORIE dispunerea unei expertize întocmite de către experți imparțiali și acreditați conform legii (este de manționat că multe dintre rapoartele "specialiștilor" DNA au fost pur și simplu desființate în instanță și "prejudiciile" de sute de milioane de euro invocate de DNA - anulate). Totuși, ca prin minune, în forma legislativă propusă și adoptată, fără nici o legătură cu vreo decizie a CCR, se prevede că procurorul, în situația contestării rapoartelor specialiștilor, "POATE" dispune o expertiză tehnică independentă. Astfel, prin adăugarea unui singur cuvânt ("poate"), s-au acoperit o serie de abuzuri grave. Este vorba despre acele abuzuri ale unor procurori care, mânați de o forță nevăzută, au respins procedura cererii de expertize independente, fără justificare și fără bază legală. Nu am nici o îndoială că modificarea făcută prin aceste ordonanțe de urgență a avut ca scop acoperirea acestor abuzuri, dar această modificare este inutilă din acest punct de vedere. Motivul: prevederile Codului de Procedură Penală sunt de strictă aplicare și, când se vor face verificări, vor fi descoperiți procurorii care au ignorat CPP. O întreb public pe Raluca Prună cine a propus, inițiat, avizat și și-a asumat această modificare care, în mod evident, afectează drepturi și libertăți prevăzute de Constituție. Iar această afectare a drepturilor fundamentale nu putea și nu ar trebui niciodată să poată fi fundament pentru a legifera, lăsând la o parte faptul ca este neconstituțional.

P.S. Domnule Cioloș, opinia Comisiei 1 din cadrul CSM nu este aviz și nu are nici o valoare juridică, singura entitate care emite avizul prevăzut de lege este plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Iar avizul plenului CSM nu exista la data emiterii OUG 6 și 18 din 2016.”, a fost mesajul lui Horia Georgescu.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:50 REACȚIA lui DRAGNEA la LOVITURA de PALAT. „Despre DEMISIE discutăm în CExN” 15:09 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 15:07 Cei trei grei vs. Dragnea. SCRISOARE DESCHISĂ INCENDIARĂ despre „starea Partidului Social Democrat”. Breaking news 15:05 Dragnea, aproape de final. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi fatal. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 15:04 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 14:21 REACȚIE din GUVERN cu privire la SCRISOAREA CELOR TREI GREI. „Momentul este PROST ales” 14:14 Ponta CONFIRMĂ COLAPSUL LUI DRAGNEA! Cine urmează la conducerea PSD? Breaking news politic 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news 13:35 STĂNESCU nu-l mai SUPORTĂ pe DRAGNEA. Mesaj AGRESIV de ULTIMĂ ORĂ 13:27 ZÂNZANIE în PSD! ARDELENII ies la ATAC. Planul EXTREM pentru SUSȚINEREA lui Dragnea 13:07 Ștefănescu reacţionează după SCRISOAREA CELOR 3. Se ştie când SE VA DA CEA MAI APRIGĂ BĂTĂLIE pentru putere în PSD 13:07 IORDACHE transmite o REPLICĂ EXTREM de TRANȘANTĂ către CEI TREI GREI care au redactat scrisosarea deschisă 12:57 Ion Cristoiu a surprins DETALIUL NEVĂZUT din scrisoarea celor 3? ÎNTREBAREA al cărei răspuns POATE FI SALVAREA LUI DRAGNEA. Alertă 12:14 Ultimatumul Vioricăi Dăncilă pentru Liviu Dragnea! Cât mai rămâne în funcție? Editorial de Anca Andrei

Articole salvate