Momente emoţionante la „Casa groazei” din Caracal. Mesajul sfâşietor al unei fetiţe de 11 ani pentru Luiza şi Alexandra
- Lucian Ionescu
- 5 august 2019, 19:12
Încă de la aflarea veştilor cutremurătoare despre ceea ce s-a întâmplat la locuinţa „monstrului” Gheorghe Dincă, din Caracal, localnicii, dar şi persoane venite din diferite colţuri ale ţării au făcut un adevărat altar la poarta de la „Casa groazei”.
Sute de candele şi lumânări stau mărturie că oamenii sunt alături de fetele ucise cu sălbăticie şi de familiile acestora.
Printre mesajele oamenilori îndurerați se află și unul sfâșietor, scris de o fetiță de 11 ani din Caracal, Delia. Micuța scrie că Luiza și Alexandra au „pierdut lupta cu criminalul” și că amândouă au plecat „cu lacrimi grele pe obraz”.
„Mă numesc Delia și am un mesaj foarte trist pentru Alexandra și Luiza, transmit la familiile lor condoleanțele mele. Cu regrete mari spun aceste cuvinte triste, ați luptat și ați pierdut lupta cu criminalul, ați plecat cu lacrimi grele pe obraz și cu tristețe că nu ați terminat ce ați avut de terminat în această viață.
Odihniți-vă în pace!
Doresc ca acest mesaj să fie citit de instituțiile române, deoarece (n.red. – vreau) să am siguranța zilei de mâine! Mă numesc Delia și am 11 ani. Condoleanțe!”, potrivit cancan.ro