MOMENT EMOŢIONANT în Belgia, la o lună de la ATACURILE TERORISTE care au îngrozit lumea
- Daniel Teodoreanu
- 22 aprilie 2016, 13:02
La o lună de la teribilele atentate teroriste de la Bruxelles, autorităţile belgiene au luat o decizie cu mare semnificaţie psihologică.
Conform Agerpres, stația de metrou Maelbeek va fi redeschisă luni, la o lună de la atacul unui kamikaze, care a detonat o bombă în locul aflat în apropiereea principalelor instituții europene.
Compania de transport public din Bruxelles a transmis că stația nu a suferit daune importante, iar stabilitatea “nu a fost afectată”.
La redeschidere va fi inaugurat şi un loc special, unde călătorii vor putea să lase un cuvânt sau un desen care să exprime ceea ce simt în legătură cu tragicele evenimente care au lovit capitala Belgiei.
Le Soir notează că stația Maelbeek va fi vizitată şi de o comisie parlamentară de anchetă, creată ca urmare a evenimentelor din 22 martie.
Atentatele de la Bruxelles au afectat aeroportul Zaventem și stația de metrou Maelbeek, iar în urma deflagraţiilor sau murit 32 de oameni şi alţi 340 au fost răniți.