Modul în care se montează gardurile electrice pentru animale, modificat. Ce prevede
- Maria Pană
- 8 noiembrie 2025, 18:07
Urși. Sursă foto: WikimediaModul în care sunt montate anumite dispozitive de tipul gardurilor electrice folosite pentru diminuarea pagubelor produse de animale sălbatice, va fi modificat. Mai exact este un proiect care se află deja în dezbatere, în acest sens.
Noi condiții pentru gardurile electrice
La acest moment procedurile pentru a obține fondurile pentru astfel de dispozitive sunt extrem de greoaie. Modulul informatic pentru finanțarea unui astfel de obiectiv de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu este dezvoltat. Practic nu are nicio legătură cu ghidul și modul în care se întâmplă lucrurile.
Implementarea prevederilor legat de contractele de finanțare, care prevăd semnătură electronică, este aproape imposibil de respectat. Nu toată lumea posedă o astfel de semnătură, ceea ce face lucrurile mai complicate. de asemenea contractele olograf trimise scanat nu îndeplinesc standardele cerute. Drept urmare, modificările vizează exact aceste aspecte. Și nu vor mai conține referiri la platforma amintită sau semnătura electronică.
Se micșorează perioada de implementare
Extinderea proiectului este un alt aspect de luat în calcul. Mai exact acesta va putea fi extins la maximum 12 luni și nu 36 ca până acum. Cei care propun această modificare spun că montarea sistemelor nu este una dificilă.

Sursă foto: Pixabay.com
Nu presupune nici procese complexe, dar nici investiții pe termen lung, drept urmare nu este nevoie de o perioadă mai lungă de timp. Drept urmare extinderea până la 36 de luni a montării poate cauza întârzieri nejustificate.
Finanțarea este de 15.000 de lei
„Pentru solicitanții persoane fizice ale căror proiecte au fost aprobate de Comitetul de avizare până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, termenul de implementare (...) se calculează începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial”, se mai stipulează în proiect.
În acest moment, pentru instalarea de garduri electrice care să protejeze de animale sălbatice, finanțarea este de 15.000 de lei. Ca să poată să intre în vigoare acest proiect trebuie să fie semnat de ministru și să fie publicat în Monitorul oficial.