Modul în care această femeie a aflat că are cancer la sân e ULUITOR

Modul în care această femeie a aflat că are cancer la sân e ULUITOR

Îngerul păzitor al unei femei de 43 de ani nu a venit din ceruri, ci chiar din propria ei casă.

Sharon Rawlinson a mers la medic pentru control după ce luni zile căţeluşa ei, Penny, nu îi mai dădea pace mârâind şi apropiindu-se insistent de zona unde creştea o tumoră agresivă. Tomografia a confirmat suspiciunile căţeluşei, iar femeia a fost diagnosticată cu cancer la sân, a început deja şedinţele de chimioterapie, urmând ca în curând să fie operată pentru înlăturarea tumorii. "La început, punea lăbuţa încet pe zona cu tumora şi parcă ar fi încercat să o scoată. Apoi, când s-a aşezat pe mine în mijlocul nopţii şi nu a mai vrut să se dea jos, am simţit o durere ca şi cum o mie de ace m-ar fi înţepat. Când m-am verificat ziua următoare am remarcat că am un nodul însă l-am ignorat", îşi aminteşte Sharon. În cele din urmă, insistenţa căţeluşei a făcut-o să meargă la medicul de familie pentru un control.  După ce femeia a început tratamentul, căţeluşa nu s-a mai purtat cum o făcuse. "Dacă nu ar fi fost insistenţa ei, nu aş fi mers la control aşa de repede. Penny e un înger păzitor pentru mine", spune femeia despre salvatoarea ei.