Toţi cei care optează să călătorească cu metroul vor avea acces prin intermediul cardurilor bancare contactless MasterCard sau Visa, indiferent de banca emitentă, prin care se poate plăti călătoria.

Deocamdată, noua modalitate de plată se aplică în nouă staţii de metrou, urmând ca aceasta să se extindă pe toate reţelele în următoarele două-trei luni

Sistemul este disponibil în faza pilot în staţiile Pipera, Aurel Vlaicu, Piaţa Victoriei 1 si 2, Piaţa Universităţii, Piaţa Unirii 1 si 2, Tineretului, Grozăveşti, fiind accesibil la toate porţile de acces din aceste staţii, anunță Metrorex prin intermediul unui comunicat de presă

Călătorii trebuie să apropie de turnichet orice card bancar contactless Visa sau Mastercard, indiferent de banca emitentă, după care vor primi înştiinţarea de „Acces liber”.

Costul unei călătorii rămâne acelaşi, 2,5 lei şi nu există comisioane bancare.

În cazul în care un călător doreşte să achite mai multe intrări cu acelaşi card, trebuie să apese, începând cu a doua tranzacţie consecutivă, tasta „+” de pe ecranul turnichetului şi apoi să apropie cardul de semnul contactless, potrivit b1.ro