Modificări la examenul de permis. Ce noi teste îi așteaptă pe candidați

Modificări la examenul de permis. Ce noi teste îi așteaptă pe candidațiSursa foto: Pixabay

Vești proaste pentru cei care vor să obțină permisul de conducere. Viitorii șoferi ar putea fi obligați să susțină un nou examen practic în poligon. De asemenea, cei care vor să circule cu bicicleta sau trotineta pe drumurile publice ar putea fi nevoiți să participe la cursuri de legislație rutieră. Propunerile au fost lansate de Avocatul Poporului, și au fost deja preluate de Poliție și Ministerul Educației. În următoarea perioadă, acestea ar putea fi transformate în proiecte de lege.

Examenul de permis 2025. Viitorii șoferi ar putea susține mai multe probe

Reprezentanții instituției au întocmit un raport național adresat ministerelor responsabile de siguranța rutieră, în care au făcut o serie de recomandări, după ce au constatat că numărul deceselor în accidente rutiere în România este foarte ridicat. Zilnic, patru persoane mor în accidente petrecute pe drumurile din România. Potrivit datelor oficiale, zece sunt grav rănite, iar șaptezeci suferă răni ușoare.

„Apreciem că e nevoie de absolvirea unor cursuri de legislație rutieră de către toate categoriile de persoane care doresc să conducă un mijloc de transport pe drumurile publice, indiferent de modul de propulsie al acestuia”, afirmă Mircea Criste, adjunct al Avocatului Poporului.

Permis auto

Permis auto. Sursa foto: www.zdg.md

Numărul accidentelor a crescut

În România, numărul accidentelor în care sunt implicați bicicliști a crescut semnificativ.

trotinetă

Trotinetă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

„Și bicicliștii și conducătorii de trotinete sunt o categorie vulnerabilă. Vedem foarte des pe cei care livrează mâncare, cetățeni din state non-UE. În Săptămâna Siguranței Rutiere, o parte din activitate am dedicat-o acestei categorii de participanți la trafic”, a declarat Bogdan Oproiu, șef Direcția Rutieră.

Reprezentanții Avocatului Poporului susțin că legislația ar trebui să includă cursuri obligatorii de conducere defensivă și testări practice în poligon.

Mai multe reguli la examenul de permis

De asemenea, aceștia consideră că viitorii șoferi ar trebui să fie instruiți atât pentru conducerea mașinilor cu transmisie manuală, cât și automată, deoarece mulți întâmpină dificultăți când trec de la un tip de transmisie la altul.

 „A conduce defensiv înseamnă să te aperi. Când mergi pe stradă trebuie să te aperi de două lucruri: de greșelile făcute de tine și, doi, de ce ar putea să facă ceilalți. Trec prin simulator de tamponare, de răsturnare, controlul derapajului, frânări, evitări, multe lucruri care îl fac pe șoferul respectiv să fie mult mai atent. Conducerea defensivă aduce lucruri bune, de aceea asiguratorii acordă acum reduceri mari, 15, 20%. Imaginați-vă că la un casco de câteva sute de euro e o reducere mare”, a explicat Titi Aur.

Totodată, specialiștii propun interzicerea amenajării locurilor de parcare pe trotuare, întrucât această practică afectează siguranța pietonilor.