Modificări în Legea educației. Profesorii care bat elevii vor fi sancționați mai ușor
- Laurențiu Teodorescu
- 3 ianuarie 2020, 17:00
Sunt noi schimbări în Legea educației, care au intrat în vigoare de joi, 2 ianuarie.
Profesorii din mediul preuniversitar vor răspunde mult mai strict pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu. Până acum, aceștia erau cercetați dacă se constata că fapta a fost comisă cu intenție sau din culpă, însă din 2020 este suficientă încălcarea în sine pentru a atrage răspunderea cadrelor didactice.
Modificarea, cunoscută și sub numele de „răspundere obiectivă”, este conținută într-o lege apărută în Monitorul Oficial încă din 30 decembrie, dar care se aplică începând cu 2 ianuarie 2020.
Practic, arată avocatnet.ro, schimbarea face ca profesorii să răspundă disciplinar pentru:
- încălcarea îndatoririlor ce le revin;
- încălcarea fișei anuale a postului ocupat, potrivit contractului individual de muncă;
- încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității instituției.
Pe de altă parte, trebuie reamintit că există și și un alt tip de răspundere obiectivă (aplicabilă și în lipsa vinovăției) a profesorului. Astfel, conform Codului civil în vigoare, un cadru didactic va răspunde și pentru prejudiciile cauzate de elevii care se află sub supravegherea sa. În schimb, răspunderea disciplinară vizează felul cum își îndeplinește profesorul atribuțiile sale; în acest caz, de foarte multe ori, prejudicial poate fi unul exclusiv de ordin moral.
Ideea răspunderii obiective are la bază faptul că profesorul, prin tot ceea ce face, trebuie să prevină materializarea riscurilor activității de învățământ. Este, dacă vreți, un fel de obligație de garant.