MODA SELFIE face pagube. A distrus o operă de artă când a vrut să-şi facă poza la muzeu | FOTO

MODA SELFIE face pagube. A distrus o operă de artă când a vrut să-şi facă poza la muzeu | FOTO

Un student din Milano a avut nefericita idee de a-şi face selfie la muzeu. Atent să iasă e bine în propria poză poză, tânărul a distrus o statuie valoroasă din secolul al XIX-lea.

Potrivit Le Parisien, dacă unele autoportrete făcute cu smartphone-ul se bucură de un veritabil succes, cum este şi cel realizat de Ellen DeGeneres în timpul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar, cel al studentului neîndemânatic stârneşte revolta.

Pe coridoarele Academiei de Arte Frumoase Brera, din Milano, tânărul s-a urcat pe statuie pentru a-şi face un selfie care să includă şi frumosul obiect de artă, însă a avut un mare ghinion, pentru că respectiva operă de artă, intitulată "Satir Beat", a rămas, în urma acestei "apropieri", fără piciorul stâng.

Speriat probabil, el a şters-o englezeşte, dar întreaga scenă a fost filmată de o cameră de supraveghere. Cercetările au scos la iveală faptul că tânărul în cauză este chiar student în instituţiea respectivă. Din fericire, statuia avariată nu este "decât o copie din secolul al XIX-lea, originalul, ce datează din antichitate, aflându-se în Munchen, Germania", scrie Le Parisien. ARTICOLE POPULARE:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Nu avea deloc talent artistic. A început să deseneze frumos după ce a căzut pe scări şi s-a lovit la cap | GALERIE FOTO

  • MISTERELE ISTORIEI: De la Triunghiul Bermudelor, la Giulgiul din Torino | GALERIE FOTO

  • Cui nu-i place să pozeze? Animalele adoră şedinţele foto | IMAGINI AMUZANTE

  • Cum au dat-o în bară muncitorii. Construcţii ratate: scări către nicăieri, duş lângă transformatorul electric sau uşi total anapoda | GALERIE FOTO

  • A făcut 145 operaţii estetice ca să fie versiunea umană a lui Ken, partenerul păpuşii Barbie | GALERIE FOTO / VIDEO

  • TOP 15 Cele mai frumoase drumuri din lume | GALERIE FOTO

  • Prinţul Harry se însoară? Presa britanică vorbeşte despre o iminentă logodnă regală | GALERIE FOTO

  • Oameni bizari care fac lucruri uluitoare | GALERIE FOTO

  • ”Vampa cu văl”, prințesă sau prostituată? Povestea unei femei foarte abile | GALERIE FOTO

  • Cea mai veche PIRAMIDĂ din lume a fost descoperită în Crimeea | GALERIE FOTO / VIDEO

  • Cele mai șocante chipuri de infractori | GALERIE FOTO