Moaștele Sfintei Ana ajung sâmbătă la București. Programul slujbelor de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou

Moaștele Sfintei Ana ajung sâmbătă la București. Programul slujbelor de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-NouMoaștele Sfintei Ana. Sursa foto: Facebook/ Biserica Voievodală „Sfântul Gheorghe-Nou” din București

Moaștele Sfintei Ana de la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos sunt aduse pentru prima dată în România. Racla va ajunge sâmbătă, 5 septembrie, la București și va fi depusă la Biserica Voievodală „Sfântul Gheorghe”-Nou, unde credincioșii se vor putea închina până joi, 10 septembrie.

Delegația din Sfântul Munte Athos, formată din cinci monahi, este așteptată sâmbătă, în jurul orei 15:00, la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Racla cu moaștele Sfintei Ana va fi transportată ulterior la lăcașul de cult din centrul Capitalei.

Moaștele Sfintei Ana ajung pentru prima dată în România

Anunțul a fost făcut de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou.

Aducerea moaștelor Sfintei Ana de la Mănăstirea Cutlumuș este dedicată cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni și Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, ocrotitorii și ctitorii lăcașului de cult.

„Un eveniment istoric și duhovnicesc de mare importanță, la care suntem chemați să participăm cu toții, ca un dar de suflet”, a transmis părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou.

Programul slujbelor din 5 septembrie

Sâmbătă, 5 septembrie, programul începe cu întâmpinarea raclei și a delegației de la Mănăstirea Cutlumuș.

-18:00 – Întâmpinarea raclei cu moaștele Sfintei Ana și a delegației de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, în pridvorul Bisericii Voievodale „Sfântul Gheorghe-Nou”, „Km. Zero” – București; slujbă de mulțumire; -18:30 – Slujba Acatistului Sfinților Părinți Ioachim și Ana; -19:00 – Slujba Vecerniei.

Duminică, 6 septembrie: Sfânta Liturghie și slujbă de noapte

Duminică, 6 septembrie, la biserică sunt programate mai multe slujbe, inclusiv o slujbă de Priveghere dedicată aducerii moaștelor Sfintei Ana.

-8:30 – Acatistul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu; -9:00 – Slujba Utreniei; -10:00 – Sfânta Liturghie; -22:30 – Slujba de Priveghere (slujbă de noapte) dedicată aducerii cinstitelor moaște ale Sfintei Ana în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București, urmată, la miezul nopții, de săvârșirea Liturghiei.

Slujbele programate luni și marți

sursa: primăria Brașov

Luni, 7 septembrie, programul religios va include două slujbe de Acatist și Vecernia dedicată Praznicului Nașterii Maicii Domnului:

-10:00 – Slujba Acatistului Sfinților Martiri Brâncoveni; -18:00 – Slujba Acatistului Nașterii Maicii Domnului; -18:30 – Slujba Vecerniei dedicată Praznicului Nașterii Maicii Domnului.

Marți, 8 septembrie, vor avea loc slujbele dedicate Praznicului Împărătesc al Nașterii Maicii Domnului și Sfinților Părinți Ioachim și Ana:

-9:00 – Slujba Utreniei; -10:00 – Sfânta Liturghie dedicată Praznicului Împărătesc al Nașterii Maicii Domnului; -18:00 – Slujba de Priveghere dedicată Praznicului Sfinților Părinți Ioachim și Ana.

Programul de miercuri, 9 septembrie

Miercuri, 9 septembrie, sunt programate Acatistul și Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana, precum și Taina Sfântului Maslu.

8:30 – Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana; 9:00 – Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana; 17:00 – Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor, cu rostirea rugăciunilor de binecuvântare și dezlegare; 19:00 – Slujba Vecerniei.

Joi, 10 septembrie, moaștele Sfintei Ana pleacă spre Muntele Athos

Joi, 10 septembrie, programul începe cu Utrenia și Sfânta Liturghie. Seara este programat Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, iar la ora 22:00 delegația de la Mănăstirea Cutlumuș va pleca împreună cu moaștele Sfintei Ana spre Sfântul Munte Athos.

Programul zilei este:

9:00 – Slujba Utreniei; 10:00 – Sfânta Liturghie; 18:00 – Slujba Acatistului Sfinților Părinți Ioachim și Ana; 22:00 – Plecarea delegației de la Mănăstirea Cutlumuș, împreună cu moaștele Sfintei Ana, către Sfântul Munte Athos.

Biserica rămâne deschisă până la ora 22:00

Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou va fi deschisă pentru cinstirea sfintelor odoare în fiecare zi din perioada 5–10 septembrie, între orele 7:00 și 22:00.

Programul poate fi prelungit însă după ora 22:00 în cazul în care mai sunt credincioși care așteaptă la rând pentru închinare.

„Dacă după ora 22:00 vor mai fi credincioși la rând pentru închinare, biserica va rămâne deschisă până când ultimul credincios aflat la rând va ajunge la racla cu moaștele Sfintei Ana”, se precizează în anunțul publicat pe pagina de Facebook a Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou.

Istoria moaștelor Sfintei Ana

Moaștele Sfintei Ana au fost aduse din Țara Sfântă la Constantinopol în anul 710, unde au fost păstrate o perioadă în capitala Imperiului Bizantin.

Potrivit tradiției, împăratul Iustinian cel Mare a ridicat la Constantinopol o biserică închinată Sfintei Ana. Ulterior, împăratul Iustinian al II-lea a restaurat lăcașul și a așezat acolo moaștele și un veșmânt al sfintei.

În prezent, în Sfântul Munte Athos sunt păstrate mai multe fragmente din moaștele Sfintei Ana. La Mănăstirea Cutlumuș se află întregul picior drept al sfintei. La Schitul „Sfânta Ana” este păstrată partea de jos a piciorului stâng, iar la Mănăstirea Stavronikita se află o mână a Sfintei Ana.

Fragmente din moaștele sale se mai găsesc la Patriarhiile Ierusalimului și Antiohiei, la Mănăstirea Kykkos din Cipru, precum și în orașul Bologna din Italia.

Sfânta Ana, mama Maicii Domnului

Sfânta Ana este considerată, potrivit tradiției creștine, mama Maicii Domnului și bunica după trup a Mântuitorului Iisus Hristos. Sfânta Ana este cinstită în mod deosebit de familiile care se roagă pentru dobândirea de copii și pentru ocrotirea maternității.