Misterul cărții de vizită găsită de victimă în casa lui Dincă

Misterul cărții de vizită găsită de victimă în casa lui Dincă

Unul dintre aspectele neclare ale crimei din Caracal se referă la cartea de vizită de pe care Alexandra Măceșanu le-a citit celor de la 112, ceea ce ea a crezut că ar fi adresa lui Gheorghe Dincă.

Prezența acelei cărți de vizită în casa lui Dincă a fost explicată chiar de către adevăratul ei posesor. Este vorba despre Lucian Gabriel Popescu, care a oferit detalii asupra împrejurărilor în care el l-a cunoscut pe  principalul suspect al crimelor din Caracal. Prin intermediul unui comunicat de presă, Lucian Gabriel Popescu relatează că Dincă a venit la începutul lunii iulie 2019 la Biroul de cadastru din Caracal și s-a interesat de efectuarea unei documentații cadastrale.

Popescu spune că nu a putut contracta o nouă lucrare, pentru că se pregătea să plece în concediu, așa că i-a dat lui Dincă o carte de vizită și i-a spus să revină după 22 iulie. Dar, acest lucru nu s-a mai întâmplat. ,,Alte amănunte legate de persoana numitului Dincă nu cunosc”, a mai afirmat Gabriel Popescu.

Prin intermediul același comunicat, cadastristul cere presei să nu îl contacteze, pentru că nu poate da alte detalii și pentru că el și familia lui au fost „puternic afectați emoțional și profesional.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Reamintim că, într-unul dintre apelurile la 112, Alexandra Măceșanu le-a dat polițiștilor numele lui Lucian Gabriel Popescu și adresa pe care a găsit-o pe o carte de vizită, în locuința lui Gheorghe Dincă. Ea a precizat însă că nu știe dacă acea carte de vizită este a celui care a răpit-o.