Mister, ştiinţă, ritualuri secrete, groază şi taine vinovate! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 5 septembrie 2020, 00:45
Un weekend liniştit. Fără frică şi fără complexe poţi rezolva unele situaţii considerate complicate, acasă. Concentrează-te pe problemele tale. Domeniul sentimental este bine aspectat.
05,06 septembrie
Mister, ştiinţă, ritualuri secrete, groază şi taine vinovate! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 5 septembrie s-au născut Ludovic al XIV-lea, Raquel Welch, Freddy Mercury, Tommaso Campanella, Konstantin Ţiolkovski, Alexandru Vlahuţă, Constantin Codrescu, Catinca Ralea, Claudiu Istodor, Adrian Marino. Pe 6 septembrie s-au născut Jane Addams, marchizul de Lafayette, Roger Waters, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filimon, Valentin Tănase.
Sâmbătă, 5 septembrie, în calendarul creştin-ortodox se pomeneşte de Sf. Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Urban. Duminică, 6 septembrie, este Pomenirea minunii Sf. Arhanghel Mihai în Colose. Sf. Eudoxie şi Macarie.
Tradiţional, în "Kalendar", pe 5 septembrie este Nunta Şoarecilor. Se spune, în popor, că cine face nuntă în această zi, sau, înainte o duminică, sau după, va avea mulţi copii, precum neamul şoricesc. (Simeon Florea Marian, preotul). Se ţine de popor, care nu lucrează după miezul zilei, ca să nu vină neamul lui roade-mult peste depozitele de grâne. (Speranţia).
Folcloric, pe 6 septembrie este Ciuda lui Arhanghel, sărbătoare populară ţinută mai ales de femei. Dacă femeia n-o ţine, bărbatul umblă înciudat tot anul. Nu se coase, nu se spală. Zi foarte periculoasă: „Nu te teme de Mine, dar teme-te de Ciuda Mea!” (Niculiţă-Voronca). Fiecare trebuie să se ferească de sfadă şi ceartă, pentru a nu fi mânios tot anul. (Pamfile, Sărbătorile la români, 1997, pagina 171).