Povestea Mirunei - fetița care a adus României un munte de aur

Povestea Mirunei - fetița care a adus României un munte de aur

Miruna Iordache are 14 ani, este gimanstă și, deși greu încercată de viață, a reușit să-și îndeplinească visul și să onoreze, totodată, țara și oamenii care i-au fost alături câștigând nu mai puțin de 24 de medalii de aur în doar cinci ani de activitate.

O tânără gimnastă, în vârstă de 14, membră a lotului Național de Juniori al României, are o poveste de viață impresionantă. A câștigat zeci de medalii și a reușit să urce numele României pe podiumuri de premiere in ternaționale. În spatele perfor manței, se află însă o poveste cu adevărat motivațională, o lecție de viață am putea spune. Micuța campioană, abandonată de ma ma sa la naștere, și-a luat destinul în mâini și a ales să devină o învingătoare.

Miruna Iordache practică gimnastica aerobică de la vârsta de 9 ani. În doar 5 ani de activitate, tânăra a reușit să strângă un palmares impresionant: peste 40 de medalii câștigate, atât la competiții naționale, cât și internaționale, iar anul trecut a fost selecționată pentru a face parte din lotul Național de Juniori al României. În drumul ei, copila este susținută de asistenții maternali care i-au devenit familie și de Ciprian Marica, care o ajută pe Miruna cu o bursă pentru performanță.

O adevărată luptătoare

Abandonată de familia biologică la naștere, Miruna a ajuns într-un centru de plasament al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Bucureşti. A stat acolo până la un an și opt luni, când a fost dată în grija unei bătrâne, asistent maternal. Când Miruna a împlinit șase ani, Protecția Copilului a decis că bătrâna nu mai poate avea grijă de micuță, aceasta pregătindu-se să fie înscrisă la școală. Astfel, Miruna a ajuns în familia altor asistenți maternali, soții Maria și Anton, care și astăzi au grijă de micuța gimnastă, ca de propriul copil.

Tot ei au fost cei care au încurajat-o și au susținut-o pe Miruna să urmeze calea gimnasticii. Când Miruna avea 9 ani, uimea pe toată lumea prin energia și mobilitatea pe care le avea. Joaca ei preferată era rostogolirea prin sufragerie, roata în în fața blocului și tot felul de scheme demne de o gimnastă adevărată. Văzând înclinația copilei către sport, Anton s-a hotărât să o ducă pe micuță la clubul Steaua, însă fiindcă Miruna depășise vârsta la care teoretic te poți apuca de gimnastică, acolo nu a fost primită, astfel că s-a îndreptat către Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS).

De atunci, Miruna a mers la antrenamente în fiecare zi, cu o singură excepție, când supărată fiind că ceva nu îi ieșea cum voia ea, a vrut să renunțe. Supărarea a ținut-o doar o zi, după care, a revenit la antrenamente.

Miruna a fost dirijată de antrenoarea Mezei Mariana, care a văzul potențialul copilei încă de la început, astfel că a încadrat-o imediat la categoria „performanță”, iar la scurt timp au urmat concursurile naționale și internaționale.

 În doar 5 ani de practicat gimnastica aerobică, Miruna a reușit să strângă aproximativ 40 de medalii la campionatele naționale și internaționale, dintre care 24 de aur, concurând cu succes atât în probele individuale cât și în cele de grup.

În 2014, 2015 și 2016 s-a clasat pe locul 1 la Cupa Mondială desfășurată în Borovets, Bulgaria iar în 2017 a câștigat medalia de bronz la Campionatul European din Ancona, Italia. Este multiplă campioană națională la probele individuale, trio și grup.

Anul aceasta a participat și la Gimnaziada din Maroc, unde a câștiga două medalii de argint la echipă și două la individual.

 

Este pasionată de desen și vrea să se facă polițistă

În afara orelor de antrenament și competiții, Miruna are o copilărie normală. Își petrece timpul liber cu prietenii și este pasionată de activități artistice. „În timpul liber îmi place să mă plimb cu prietenii, să citesc și să desenez. La școală, materia mea preferată este limba română”, ne-a mărturisit micuța campioană. Visează să ajungă cât mai departe cu gimnastica, și deși deja a reușit să obțină performanțe incredibile, când va fi mare, Miruna își dorește să se facă polițistă și să apere legea.

„Cel mai mare vis al meu este să ajung pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la cele mai titrate concursuri. Când voi fi mare vreau să devin polițistă și să-mi deschid propria sală de fitness”, ne-a povestit tânăra. Madalina Cioveie, actuala antrenoare a Mirunei, nu e doar un antrenor pentru tânăra gimnastă. Aceasta ne-a mărturisit că antrenoarea ei este chiar idolul ei în viață, fiind persoana pe care o admiră cel mai mult și căruia vrea să îi semene.

 

Bursiera Fundației Ciprian Marica din anul 2014

Performanța cere sacrificii, atât fizice, cât și financiare. Pentru latura financiară, Miruna a avut norocul să găsească sprijin în Ciprian Marica, care, prin fundația sa, a remarcat-o pe tânără în urmă cu 3 ani, de atunci, o ajută să își continue drumul în performață.

„Fundația Ciprian Marica o are pe Miruna bursieră încă din anul 2014. Din fondurile personale ale lui Ciprian, am reușit să-i asigurăm anual echipament sportiv și să-i acoperim, atunci când a fost cazul, costurile cu deplasarile la competiții/cantonamente (cazare, mâncare, transport etc). Practic, fundația o ajută pe Miruna să facă performanță la cel mai înalt nivel”, ne-au declarat reprezentanții Fundației Ciprian Marica.

 

Ne puteți urmări și pe Google News