Zi decisivă, astăzi, pentru soarta lui Mircea Băsescu. După doi ani în care împreună cu Marian Căpăţână a fost anchetat, arestat preventiv, arestat la domiciliu şi apoi cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă în dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, Curtea de Apel Constanța se pronunță definitiv în privinţa soluţiei date de Tribunalul Constanţa: condamnarea lui la patru ani de închisoare cu executare, iar a lui Marian Căpăţână la trei ani de puşcărie pentru complicitate la trafic de influenţă.

„Am intrat în cocină și m-au mâncat porcii”

Dacă în 2014, la prima înfăţişare din instanţă, Marian Căpățână a recunoscut că el a luat toți banii de la familia lui Sandu Anghel, ulterior, după ce s-a întâlnit cu Florin Anghel, fiul lui Bercea, la Penitenciarul Poarta Albă, fiind colegi de celulă, şi-a schimbat declaraţia la 180 de grade, spunând judecătorilor că el este doar un intermediar, „o victimă”, şi că banii ar fi ajuns, de fapt, la Mircea Băsescu. În tot acest timp, Mircea Băsescu a negat cu vehemenţă că a luat banii. Nu a negat niciodată legătura de rudenie cu familia lui Bercea Mondial, adminţând că cel care le-a făcut cunoştinţă pentru a accepta să o creştineze pe fiica Izaurei este chiar Marian Căpăţână. Abia acum, după doi ani în care la fiecare înfăţişare odraslele „cumătrului” au făcut circ, asigurând ratingul anumitor televiziuni, Mircea Băsescu s-a văzut nevoit să recunoască: „Asta e. Am intrat în cocină și m-au mâncat porcii“.

Înregistrările ascunse

Condamnarea la patru de ani închisoare, cu executare, decisă de judecătorii Tribunalului Constanţa, nu a părut să-l dezarmeze pe Mircea Băsescu. La înfățișarea din aprilie, Curtea de Apel Constanța a admis cererea lui privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate din Codul Penal, cu privire la sintagma „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public”. Aceeaşi Curte de Apel i-a respins, însă, vizionarea publică a înregistrărilor care, potrivit avocaţilor lui Mircea Băsescu, fuseseră ascunse chiar de Florin Anghel, fiind găsite în timpul unor percheziții informatice care vizau dosarul în care judecătoarea Carmen Marinescu de la Tribunalul Olt a fost arestată, după ce ar fi primit 200.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l achita pe interlop.

Avocat: „Lipsesc foarte multe probe”

Ultima înfăţişare în procesul din apel a fost şi prima în care Mircea Băsescu a răbufnit, protestând faţă de procurorul DNA, Nadia Zlate, care la pledoaria de final a cerut respingerea tuturor cererilor apărării susținând că faptele de corupție ale inculpatului sunt grave. „Mai mult, Mircea Băsescu s-a prevalat de influența pe care o avea datorită fratelui, președinte la acea dată. A dat impresia că tot sistemul judiciar poate fi controlat”, a spus acuzatoarea, dând de înțeles că cei doi ar fi influențat instanțele din Craiova. Protestul lui Mircea Băsescu a fost consemnat de instanţă. La sfârşit, el a ţinut să sublinieze că este, categoric, nevinovat, şi a cerut instanţei să analizeze concluziile depuse de apărare. În cuvântul de final, Mircea Băsescu a precizat că „dacă doream banii de la Bercea Mondial, i-aș fi putut lua și fără Marian Căpăţână”. La rândul său, avocatul Nelu Trașcă a spus: „Instanța și DNA au căzut în plasa unui denunț, fără să analizeze temeinic. Lipsește un martor cheie, femeia de la bancă, care a numărat banii dați de Căpățână, lipsesc foarte multe argumente și foarte multe probe lăsate neadministrate de către instanța de fond. Clientul meu se consideră în continuare, categoric, nevinovat. Sperăm ca instanța de apel să le dea eficiență, să le aibă în vedere și să procedeze în consecință”.


FOTO: Marian Căpățână a fost condamnat la trei ani de închisoare în acest dosar FOTO: EVZ



 

Te-ar putea interesa și: