MINUNILE din Caracal se mută la BUZĂU. Judecătoria ar putea avea SEDIUL într-un MALL
- Valentin Pîrc ălabu
- 21 mai 2015, 15:34
Judecătoria Buzău îşi mută sediul. Reprezentanţii instituţiei caută să închirieze un spaţiu de 1.500 de metri pătraţi în care să funcţioneze. Instanţa buzoiană îşi desfăşoară activitatea, în prezent, în aceeaşi clădire cu Tribunalul Buzău, însă sediul este vechi, iar spaţiul insuficient.
La licitaţia pentru un nou sediu au fost înscrise 5 oferte. Acestea sunt trei sedii de firme şi două centre comerciale. În urma evaluărilor ofertelor, patru dintre ele au fost descalificate, iar în cursă a rămas doar centrul comercial Galleria Mall, informează Mediafax.
Pentru a semna contractul de închiriere, reprezentanţii Galleria Mall trebuie să mai obţină avize de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Penitenciarelor, şi Jandarmerie. Centrul comercial Galleria Mall afost construit în anul 2008, de către dezvoltatorul GTC România. În 2015, firma buzoiană Eurosting Aaw Industrz SRL a cumpărat sediul. Suprafaţa totală a mall-ului este de peste 20.000 de metri pătraţi. Judecătoria Buzău ar urma să ocupe doar 8-9% din suprafaţă şi va plăti o chirie lunară de 15.000 de euro. Anul trecut, într-o vizită la Buzău, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, spunea că intenţionează să construiască un nou sediu. Momentan, ministerul a alocat bani doar pentru chirie pentru o perioadă de 5 ani.