Minorii abandonaţi de părinţi în Italia sunt în siguranţă

Minorii abandonaţi de părinţi în Italia sunt în siguranţă

Cei trei copii germani abandonaţi de mama lor într-un restaurant din Aosta (nordul Italiei) au fost predaţi, astăzi, serviciilor sociale germane, anunţă vice-prefectul Lorenzo Mesiano, citat de AFP.

Bunicii pe linie maternă ai celor trei minori au sosit în cursul acestei zile în Aosta pentru a-i însoţi în Germania.

Mama celor trei, Remhof Caterina, de 26 de ani, şi concubinul ei, Sascha Schmidt, de 24 de ani, care nu este tatăl copiilor, ambii din Finnentrop (Germania), au fost găsiţi, ieri, de către autorităţile italiene, într-o pădure din apropiere de Aosta. Aceştia erau căutaţi pentru că, duminică-seara şi-au abandonat copiii.

Tânăra mamă a declarat, în timpul interogatoriului, că abandonul a fost "cea mai bună soluţie" pentru copii, deoarece cuplul rămăsese fără niciun ban. "Copiii plângeau în continuu pentru că le era foame", a spus Caterina, care, deşi a fost acuzată pentru abandonarea minorilor, a fost lăsată în stare de libertate.

Concubinul, însă, a rămas după gratii, pe baza unui mandat de arestare internaţional, emis de autorităţile germane. Potrivit magistraţilor din Germania, Sascha Schmidt era dat în urmărire fiindcă a refuzat să se prezinte în închisoare, după ce i-a expirat permisul de învoire.

Tânărul este acuzat pentru mai multe infracţiuni, printre care şi şantaj, şi urma să fie eliberat din închisoare în 2011.

"Am dorit să petrecem un weekend pe malul mării, alături de copii, dar am rămas fără bani", le-a declarat acesta poliţiştilor, citaţi de Ansa.

"Este o poveste tristă cu final fericit", a comentat purtătorul de cuvânt al Prefecturii din Aosta, adăugând că dintre ipoteze nu a fost exclusă nici aceea a sinuciderii cuplului.

Caterina Remhof şi Sascha Schmidt i-au abondonat pe cei trei copii minori, dintre care unul de numai câteva luni, într-un restaurant din Aosta. După ce au comandat pizza, cei doi au motivat că merg să fumeze în locul special amenajat, s-au urcat în maşina pe care o parcaseră în afara localului şi au plecat.

Ne puteți urmări și pe Google News