Minora violată la tabăra de vară AUR, noi dezvăluiri. Documente falsificate
- Julieta Savitchi
- 22 septembrie 2023, 14:05
Victima presupusului viol din tabăra de vară organizată de AUR a vorbit pentru prima oară despre incidentul care a șocat lumea politică.
Victima presupusului viol din tabăra AUR a făcut declaraţii. Aceasta a lansat acuzații de viol și alte infracțiuni în tabăra de vară AUR. Tânăra de 17 ani, care acuză că ar fi fost violată de membri partidului pe litoral, a vorbit printre lacrimi despre cele întâmplate. Alături a avut-o și pe mama sa, care a făcut declarații stupefiante la România TV.
Victima presupusului viol, cu declaraţii şocante
Mama fetei de 17 ani vine cu acuzații grave la adresa membrilor AUR. În timp ce, ințial, părinții minorei fuseseră anunțați că fiica lor va pleca în tabără cu un autocar, alături de alți participanți la tabără. Aceasta a fost luată cu mașina de doi bărbați, fără a avea consimțământul părinților.
Ba chiar i-ar fi fost falsificată semnătura care să ateste acordul în acest sens. Fiica femeii a povestit prin ce momente cumplite a trecut. Acuzațiile acesteia despre viol sunt de-a dreptul cutremurătoare.
„Îmi este foarte greu. Nu îmi închipuiam că putea să mi se întâmple așa ceva acolo unde m-am dus pentru alte scopuri. Nicicum nu mă așteptam. Dacă voiam să fac ceva cu băieți nu așteptam și nu eram virgină până la vârsta aceasta. Nu așteptam să mă duc acolo și să își bată joc de mine trei bărbați în toată regula, după ce mi-au dat să beau”, a declarat, la România TV, adolescenta de 17 ani.
Minora a povestit cum a avut loc incidentul care a dus la demisia mai multor membri AUR. În timpul unei petreceri de pe plajă, tânăra a fost încurajată de unul dintre acuzați să bea alcool. Iar după ce nu s-a mai putut ține pe picioare, a fost dusă la hotel de bărbații despre care spune că au abuzat-o.
„Am ajuns în cameră la mine. Iar cel tânăr a venit și a încercat să mă pupe. Pe urmă a plecat din cameră, că l-am dat afară. Cei de 40 de ani m-au chemat la ei în cameră ca să le dau un încărcător. Și acolo mi s-a tăiat firul.
Bănuiesc că s-au întâmplat unele lucruri pentru că am unele amintiri. Îmi amintesc că eram cu el în baie la un moment dat și era cu mâna pe mine. Dar nu s-a întâmplat să mă dezvirgineze atunci, pentru că nu mă durea. Cred că a făcut altceva”, a mai dezvăluit fata.
A doua zi după faptă, victima presupusului viol le-a cerut socoteală indivizilor. Aceștia au negat că ar fi avut comportamente nepotrivite față de ea.
„Vor să mă denigreze ca să scape
A urmat o altă seară în care adolescenta a consumat băuturi alcoolice la insistențele bărbaților. Apoi a fost dusă în camera unuia dintre aceștia. După ce i s-a făcut rău, a fost dusă în camera ei de alți colegi. Mama ei a fost sunată pentru a i se comunica cele întâmplate. Femeia, disperată, a alertat autoritățile.
Acestea au găsit-o pe fată într-o stare destul de avansată de ebrietate. Adolescenta acuză că bărbații nu i-ar fi dat doar alcool să consume. Ea nu își amintește nimic din seara presupusului viol. Totuși, la venirea oamenilor legii, aceasta a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni, potrivit ziuaconstanta.ro.
M-au lăsat să îmi revin. Când mi-am mai revenit am văzut că am sânge jos și mă durea foarte tare. Nu mi-au luat nicio declarație, mi-au luat doar buletinul din ghiozdan. Mi-au umblat în lucruri.
Deci aveam buletinul la mine, știau organizatorii și toată lumea de acolo vârsta mea, că aveam 17 ani. Cum să creadă că am 20 de ani, când eu le-am spus că abia am împlinit 17 ani? Astea sunt minciunile lor ca să mă blameze și să mă denigreze pe mine, victima. Vor să se apere, să scape”, a povestit adolescenta.
Victima versus George Simion
George Simion a reacționat în urma acuzațiilor făcute de fată, spunând că aceasta minte și vrea să denigreze partidul. Tânăra chiar i-a pus o întrebare liderului de partid: „Cum să denigrez AUR dacă eu am ținut cu AUR până acum și m-am implicat. Am făcut voluntariat. M-am implicat, m-am dus la evenimente, la proteste. Cum vreau să denigrez AUR?”.